Schema oricărui analizator
Orice analizator are trei segmente:
- periferic: receptorul, care transformă stimulul în impuls nervos;
- de conducere: nervul care transmite impulsul;
- central: aria din scoarța cerebrală unde se formează senzația.
Analizatorul vizual
Traseul luminii prin ochi: cornee → umoare apoasă → pupilă (orificiul din iris) → cristalin (lentilă biconvexă) → corp vitros → retină.
Pe retină se află fotoreceptorii:
- celulele cu conuri: vederea DIURNĂ și CROMATICĂ (culorile), concentrate în pata galbenă;
- celulele cu bastonașe: vederea NOCTURNĂ, la lumină slabă.
Cristalinul își modifică curbura pentru vederea clară la distanțe diferite: acomodarea. Informația pleacă prin nervul optic spre lobul OCCIPITAL.
Analizatorul auditiv
Urechea externă (pavilion + conduct) captează sunetul → timpanul vibrează → urechea medie: lanțul de oscioare ciocan, nicovală, scăriță amplifică vibrația → urechea internă: melcul (cohleea) cu organul Corti, receptorul auzului.
Informația pleacă prin nervul auditiv spre lobul TEMPORAL. Tot în urechea internă se află și receptorii echilibrului (vestibulari), în canalele semicirculare.
Reține
Conuri = Culori (ziua); Bastonașe = Beznă (noaptea). Văzul ajunge occipital, auzul temporal.
Greșeli frecvente
- Receptorul auzului e organul Corti din melc, nu timpanul (timpanul doar vibrează).
- Pupila e un ORIFICIU, nu o structură solidă; mărimea ei e reglată de iris.
- Echilibrul ține tot de urechea internă, dar de aparatul vestibular, nu de melc.