În „Pădurea spânzuraților” (1922), romanul lui Liviu Rebreanu despre drama unui ofițer român din armata austro-ungară, iubirea pentru Ilona apare târziu, în ultimele părți ale cărții. Ea nu schimbă direcția drumului lui Apostol Bologa, dar îi dă un sprijin pe care nu-l mai găsea nicăieri. Relația dintre cei doi arată cum un om măcinat de îndoieli își regăsește, pentru scurt timp, liniștea.
Apostol Bologa este locotenent de artilerie, român din Transilvania, fiul unui avocat condamnat în procesul Memorandului. Psihologic, e un om scrupulos și neliniștit, care își analizează fiecare faptă. Când o cunoaște pe Ilona, e deja rupt de convingerile de la începutul romanului. Moral, trăiește conflictul dintre datoria de ofițer și refuzul de a lupta împotriva românilor. Ilona este fiica groparului Paul Vidor din Lunca, în casa căruia se află biroul coloanei de muniții unde lucrează Bologa. E o fată de la țară, simplă și deschisă, care nu știe mare lucru despre lumea ofițerilor. Din primele replici se vede că are încredere în ea însăși: întrebată dacă nu-i e frică între atâția militari, răspunde „Mie numai de Dumnezeu mi-e frică...”.
Relația dintre ei este o iubire care crește din grijă și din nevoia de liniște. Pentru Bologa, Ilona reprezintă o lume simplă, fără întrebări politice. Pentru Ilona, ofițerul e un om bolnav și singur, de care se atașează fără calcule. Diferențele sociale și de limbă nu îi despart. Dimpotrivă, faptul că Bologa alege o fată de la țară arată că s-a desprins de lumea în care trăise până atunci.
O primă secvență care ilustrează relația este perioada în care Bologa, bolnav, stă în casa groparului. Ilona are grijă de el, iar el, când deschide ochii, o vede „la picioarele patului”, „cu fruntea plecată, pe gânduri”. Fata îl întreabă simplu: „Ți-e mai bine?... Așa-i că te-ai mai ușurat?” Legătura se naște din gesturi mărunte, nu din declarații. Când pleacă în concediu, Bologa simte verigheta de logodnă cu Marta și își dă seama că nu se mai gândise de mult la logodnica lui. Mai târziu se întreabă dacă ar fi rupt logodna cu Marta fără iubirea pentru Ilona. Rebreanu arată astfel cum noua iubire intră în lanțul de schimbări interioare ale personajului.
A doua secvență este logodna. La întoarcerea în Lunca, Bologa o cere pe Ilona de soție. Fata izbucnește în plâns și nu poate răspunde, iar groparul își dă acordul în locul ei. Abia când Apostol o întreabă direct, „Vrei să fii mireasa mea, Ilona?”, ea îi răspunde „printr-o privire fierbinte, izvorâtă din plâns și împodobită cu un surâs de fericire”. Cei doi merg imediat la preotul Boteanu, care îi binecuvântează. Scena este unul dintre puținele momente luminoase ale romanului. Bologa ia o hotărâre fără să se mai justifice în fața nimănui, doar pentru că o simte potrivită.
Un prim element de structură relevant este conflictul interior al lui Bologa, în care iubirea pentru Ilona are un rol clar. Iubirea pentru Marta ținea de lumea pe care Bologa o părăsește treptat, cea a ambițiilor sociale și a datoriei față de stat. Iubirea pentru Ilona ține de lumea spre care se îndreaptă. De aceea relația nu îl oprește să dezerteze. Îi dă, dimpotrivă, un motiv în plus să vrea să trăiască altfel. Când e prins și închis, printre speranțele lui e și gândul că „afară îl așteaptă Ilona și Klapka și preotul Boteanu”.
Un al doilea element este finalul, construit simetric cu incipitul. În scena execuției lui Bologa, prezența Ilonei se simte fără ca ea să apară în prim-plan. Preotul Boteanu îi spune că fata a venit singură la el să-l cheme: „Dar Ilona venise din capul ei la mine...”. Apoi, în drum spre spânzurătoare, se aude „un hohot de plâns, prelung, ascuțit”, iar Apostol își spune că e Ilona, dar nu întoarce capul. Perspectiva rămâne a lui Bologa până la capăt, iar cititorul o percepe pe Ilona doar prin el. Detaliul arată că, în ultimele clipe, iubirea nu mai e pentru el o legătură cu viața, ci o amintire pe care o lasă în urmă.
Relația dintre Apostol Bologa și Ilona nu are timp să devină o căsnicie. Rămâne o promisiune întreruptă de război. Rolul ei în roman este să arate că personajul, după ce și-a pierdut toate certitudinile, mai poate alege ceva din inimă. Ilona e singura persoană care îl iubește fără să-i ceară să fie altcineva.