Liviu Rebreanu, nascut la 27 noiembrie 1885 in Tarlisua, comitatul Solnoc-Dabaca, astazi judetul Bistrita-Nasaud, a fost cel mai important romancier roman si intemeietorul romanului modern in literatura romana. Primul din cei 14 copii ai invatatorului Vasile Rebreanu si ai Ludovicai Diuganu, a crescut in comuna Maieru, pe valea Somesului Mare, unde a trait cele mai frumoase zile ale copilariei sale. A urmat gimnaziul la Nasaud si scoala de baieti din Bistrita, apoi Scoala Reala Superioara de Honvezi din Sopron si Academia militara Ludoviceum din Budapesta. A fost repartizat ca sublocotenent in armata austro-ungara la Gyula, dar a fost radiat din cadrele militare pentru gestiune nepriceputa a bugetului. Sub presiunea incurcarilor banesti, a demisionat din armata in 1908, hotarand sa se dedice literaturii. A debutat in presa romaneasca la Sibiu in 1908 cu povestirea Codrea. S-a stabilit la Bucuresti unde a intampinat greutati financiare severe, participand la cenaclul lui Mihail Dragomirescu. In 1910 a fost arestat si detinut la Vacaresti, apoi transferat la Gyula. S-a casatorit in 1912 cu actrita Stefana Fanny Radulescu. In 1920 a publicat romanul Ion, considerat cea mai puternica creatie obiectiva a literaturii romane dupa Eugen Lovinescu, roman al vietii taranesti care i-a adus faima nationala si Premiul Nasturel-Herescu al Academiei Romane. In 1922 a aparut Padurea spanzuratilor, roman psihologic inspirat din moartea tragica a fratelui sau Emil, ofiter in armata austro-ungara condamnat la moarte pentru dezertare. A urmat Adam si Eva in 1925, Ciuleandra in 1927, Craisorul in 1929 si Rascoala in 1932, dedicat evenimentelor de la 1907. A fost ales membru al Academiei Romane in 1939, la propunerea lui Mihail Sadoveanu. A fost director al Teatrului National din Bucuresti in doua randuri. A murit la 1 septembrie 1944 la Valea Mare, judetul Arges, rapus de o boala pulmonara, la varsta de 58 de ani.