Marin Sorescu, născut la 29 februarie 1936 în Bulzesti, județul Dolj, a fost un poet, dramaturg, prozator și eseist român, unul dintre cei mai originali și mai populari scriitori români ai celei de-a două jumătăți a secolului XX. Fiul lui Ștefan Sorescu și al Nicoletei, a crescut în lumea satului oltenesc, cu umorul, vitalitatea și înțelepciunea lui populară. A urmat liceul la Craiova și Facultatea de Filologie a Universității din Iași, pe care a absolvit-o în 1960. A debutat editorial în 1964 cu volumul Singur printre poeți, o carte de parodii literare de un umor și o inteligență remarcabile, care l-a impus imediat în lumea literară. Au urmat volumele de poezie Poeme în 1965, Moartea ceasului în 1966, Tinerețea lui Don Quijote în 1968, Suflete, bun la toate în 1972, La lilieci în 1973 și alte volume care au construit un univers poetic original, marcat de umor, ironie, paradox și o profundă înțelepciune existențială. Că dramaturg, a scris o trilogie inspirată din istoria românilor - Iona în 1968, Paracliserul în 1970 și Matcă în 1973 - piese care au fost jucate pe scene din întreagă lume, de la Londra la New York și de la Paris la Tokyo. Iona, în special, a devenit una dintre cele mai jucate piese românești în străinătate, o meditație poetică asupra condiției umane. A fost redactor la diverse reviste literare, inclusiv la Luceafărul și Ramuri, și director al revistei Ramuri din Craiova. A fost ales membru al Academiei Române. În 1993 a fost numit ministru al Culturii. În ultimii ani de viață a luptat cu o boală cruntă - cancerul hepatic - pe care a transfigurat-o în ultimele sale poezii de o forță și o frumusețe tulburătoare. A murit la 8 decembrie 1996 în București, la vârstă de 60 de ani.