Ion Barbu, pseudonimul lui Dan Barbilian, născut la 18 martie 1895 în Câmpulung-Muscel, a fost un poet și matematician român de excepție, una dintre cele mai fascinante personalități ale culturii românești interbelice. Fiul judecătorului Constantin Barbilian și al Smarandei Soiculescu, fiica de procuror, a manifestat încă din liceu un dublu talent remarcabil - pentru matematică și pentru poezie. Talentul sau matematic s-a evidențiat prin publicarea de contribuții în Gazeta matematică încă din timpul liceului. Între 1914 și 1921 a studiat matematică la Facultatea de Științe din București, studiile fiindu-i întrerupte de serviciul militar. În timpul liceului l-a cunoscut pe viitorul critic literar Tudor Vianu, cu care a legat una dintre cele mai frumoase și mai lungi prietenii literare românești. Debutul artistic s-a născut dintr-un pariu cu Vianu, care l-a provocat să scrie poezie. În 1919 a început colaborarea la revista Sburătorul, adoptând la sugestia lui Eugen Lovinescu pseudonimul Ion Barbu, după numele bunicului sau. Între 1921 și 1924 și-a continuat studiile la Gottingen, unde a audiat cursurile lui David Hilbert și Edmund Landau, la Tubingen și la Berlin. Și-a susținut teza de doctorat în 1929 cu Gh. Țițeica. În 1930 a publicat volumul Joc secund, capodoperă să poetică, o lirică ermetică cu limbaj abstract, inspirată de Stephane Mallarme și Paul Valery, în care viziunea matematică și cea poetică se contopesc într-o sinteză unică. Afirmă că poezia și geometria sunt complementare - acolo unde geometria devine rigidă, poezia oferă orizont spre cunoaștere și imaginație. În 1942 a fost numit profesor titular de algebră la Facultatea de Științe din București. Că matematician, a adus contribuții importante în domeniul metrizarii, definind o procedura numită de Leonard Blumenthal spații Barbilian, și în geometria inelelor. A fost membru al Academiei de Științe din România din 1936. A decedat la 11 august 1961 la spitalul Colentina din București, bolnav de cancer la ficat, și este înmormântat la Cimitirul Bellu.