Ion Creangă, născut la 1 martie 1837 în Humunesti, județul Neamț, a fost unul dintre cei mai mari prozatori români, maestru al povestirii și al basmului, creator al unui stil narativ unic prin oralitate și expresivitate. Fiul lui Ștefan a Petrei și al Smarandei, a crescut într-o familie de țărani înstăriți din lumea satului moldovenesc. Bunica să, care apare în Amintiri din copilărie sub numele de bunica din Pipirig, a avut o influență majoră asupra formării sale. A urmat școală din Humunesti, apoi catehismul la Falticeani și școală de la Trei Ierarhi din Iași. A absolvit cursul preparandial de institutori la Iași în 1858 și a fost hirotonit diacon în 1859. S-a căsătorit în 1860 cu Ileana Grigoriu, căsătorie nefericită care s-a încheiat cu despărțirea. Are un fiu, Constantin. Carieră să didactică a fost afectată de conflicte cu autoritatea eclesiastică, fiind caterisit în 1872 pentru că ar fi frecventat sinagogă și ar fi jucat rolul lui Mitropolit pe scenă. L-a cunoscut pe Mihai Eminescu la Iași, care l-a introdus în societatea Junimea și l-a determinat să scrie. Debutul literar a avut loc în 1875 cu povestirea Soacră cu trei nurori. Au urmat capodoperele care l-au consacrat: Amintiri din copilărie, publicată în Convorbiri literare între 1881 și 1883, considerată cea mai frumoasă evocare a copilăriei din literatură română, Povestea lui Harap-Alb, cel mai elaborat basm cult românesc, Poveste povesteilor Ivan Turbincă, Povestea porcului și altele. A scris și povestiri realiste precum Moară cu noroc, Moș Nichifor Cotscardul și Acul și barosul. Stilul sau narativ, bazat pe oralitate și pe resurectiea limbii populare, a creat un model literar fără echivalent în literatură română. A trăit în sărăcie, locuind în celebra bojdeuca din cartierul Țicău al Iașilor. A murit la 31 decembrie 1889 în Iași, la doar câteva luni după prietenul sau Mihai Eminescu, răpus de epilepsie. Este înmormântat la Cimitirul Eternitatea din Iași.