George Calinescu, nascut la 19 iunie 1899 in Bucuresti, a fost cel mai important critic si istoric literar roman al secolului XX, dar si un remarcabil romancier, poet, dramaturg si publicist. A urmat Liceul Gheorghe Lazar si Facultatea de Litere si Filozofie a Universitatii din Bucuresti, obtinand licenta in 1923 si doctoratul in 1936 cu o teza monumentala despre viata lui Mihai Eminescu. A fost profesor la diverse licee, apoi conferentiar si profesor universitar la Iasi si Bucuresti. Opera sa critica este dominata de Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent, publicata in 1941, lucrare monumentala care ramane cea mai importanta sinteza a literaturii romane, scrisa intr-un stil stralucit care transforma critica literara in arta. A scris monografia Viata lui Mihai Eminescu in 1932, lucrare biografica fundamentala, si Opera lui Mihai Eminescu in 1934-1936, studiu critic de referinta. Ca romancier, a publicat Enigma Otiliei in 1938, roman balzacian considerat unul dintre cele mai reusite romane romanesti interbelice, si Bietul Ioanide in 1953 si Scrinul negru in 1960, ambele romane ale intelectualului roman. Ca poet a publicat volumele Laudele lucrurilor in 1937 si Altare in cimpie in 1959. A fost ales membru al Academiei Romane. A condus revista Studii literare si Revista de istorie literara si a fost directorul Institutului de Istorie Literara si Folclor. Personalitatea sa intelectuala, de o vastitate si o stralucire rara, a dominat viata culturala romaneasca timp de decenii. A murit la 12 martie 1965 in Bucuresti, la varsta de 65 de ani, lasand o opera care ramane fundamentala pentru intelegerea literaturii si culturii romanesti.