Camil Petrescu, născut la 22 aprilie 1894 în București, a fost unul dintre cei mai importanți prozatori și dramaturgi români ai perioadei interbelice, teoretician al autenticității în literatură și promotor al romanului de analiză psihologică și al romanului de idei. Deși locul nașterii oficial este Bucureștiul, originea să exactă rămâne incertă. A urmat Liceul Matei Basarab și Facultatea de Litere și Filozofie a Universității din București. A participat la Primul Război Mondial că ofițer, experiență traumatizantă care i-a marcat profund opera și viziunea asupra lumii. Romanul Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, publicat în 1930, este considerat capodoperă să și unul dintre cele mai importante române românești. Structurat în două părți simetrice, romanul explorează cu o luciditate necruțătoare drama geloziei și experiență războiului, introduce monologul interior și analiză psihologică de profunzime în proză românească. Al doilea român, Patul lui Procust, apărut în 1933, continuă experimentul narativ prin tehnica oglinzilor paralele și a perspectivelor multiple. Că dramaturg, a scris piese de idei remarcabile precum Jocul ielelor, Act venețian, Suflete țări și Danton, care aduc pe scenă românească dezbaterea intelectuală și conflictul de idei. A fost ales membru al Academiei Române și președinte al Uniunii Scriitorilor. A publicat studii de estetică și critică literară, inclusiv Teze și antiteze, în care își expune teoria autenticității. După instaurarea regimului comunist a acceptat funcții oficiale și a colaborat cu autoritățile. A murit la 14 mai 1957 în București, la vârstă de 63 de ani.