Mihail Sadoveanu, născut la 5 noiembrie 1880 în Pașcani, județul Iași, a fost unul dintre cei mai prolifici și mai importanți prozatori români ai secolului XX, considerat rapsodul literaturii române moderne. Fiul avocatului Alexandru Sadoveanu și al Profirei Ursachi, a crescut în lumea Moldovei, regiune care va deveni spațiul predilect al întregii sale opere. A urmat liceul la Iași și Facultatea de Drept, pe care nu a absolvit-o. A debutat spectaculos în 1904, publicând simultan șase volume de proză, fapt fără precedent în literatură română. Opera să vastă cuprinde peste o sută de volume de române, nuvele, povestiri, memorii și eseuri. Romanele sale cele mai importante sunt Baltagul din 1930, considerat capodoperă să, o drama a căutării adevărului în lumea păstorilor moldoveni, Frații Jderi, trilogie istorică publicată între 1935 și 1942, Zodia Cancerului sau Vremea Ducai-Vodă din 1929, Creangă de aur din 1933 și Nada Florilor din 1935. A fost ales membru al Academiei Române în 1921 și președinte al Societății Scriitorilor Români. După cel de-al Doilea Război Mondial a colaborat cu regimul comunist, devenind președinte al Marii Adunări Naționale și acceptând onoruri oficiale, compromis care i-a asigurat publicarea operei dar i-a afectat imaginea postumă. A primit Premiul de Stat și alte distincții oficiale. În ciuda acestor compromisuri, valoarea operei sale rămâne incontestabilă, proză să fiind apreciată pentru lirismul descriptiilor, pentru evocarea magistrala a naturii moldovenești și pentru construcția narativă de o amploare epică. A murit la 19 octombrie 1961 în București, la vârstă de 80 de ani, fiind înmormântat la Cimitirul Bellu.