Tudor Arghezi, pseudonimul lui Ion Nae Theodorescu, născut la 21 mai 1880 în București, a fost unul dintre cei mai importanți și mai controversați scriitori români ai secolului XX. Fiul lui Nae Theodorescu și al Mariei, a crescut în condiții modeste, fiind nevoit de la vârstă de 11 ani să se întrețină singur, dând meditații. A urmat Școală primară Petrache Poenaru și Liceul Sfântul Sava din București. A debutat literar în 1896, la doar 16 ani, publicând poezia Tatăl meu în ziarul Liga Ortodoxă condus de Alexandru Macedonski, care l-a apreciat imediat ca pe un talent excepțional. La cenaclul lui Macedonski l-a cunoscut pe Gala Galaction, cu care a rămas prieten toată viață. Pseudonimul Arghezi provine, după explicația scriitorului, din Argesis, vechiul nume al Argeșului. La 19 ani a intrat la mănăstirea Cernica, unde a stat patru ani, devenind diacon și secretar al mitropoliei din București, experiență parodiată cu sarcasm în romanul Cimitirul Bună Vestire. În 1905 a plecat la Paris, apoi la Fribourg și Geneva, unde a studiat, a scris poezii și a lucrat în atelierul unui bijutier. Revenit în România în 1910, a desfășurat o activitate literară prolifică, scriind versuri, pamflete politice și articole polemice. În 1918 a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru colaborationism în timpul ocupației germane, fiind încarcerat la Văcărești. Eliberat în 1920, a publicat în 1927 prima carte de poezii, Cuvinte potrivite, urmată de Flori de mucigai în 1931, volume care au revoluționat limbajul poetic românesc, introducând registre lexicale considerate până atunci incompatibile cu poezia. A impus în literatură română tabletă că specie literară, un gen de pamflet alegoric. A scris române, proză pentru copii, eseuri critice și o vastă opera publicistică. În 1943 a publicat pamfletul Baroane împotriva ambasadorului german, fiind închis în lagărul de la Târgu Jiu. După război, în 1948, a fost interzis prin celebrul articol al lui Sorin Toma Poezia putrefacției sau putrefacția poeziei, retrageandu-se la casă din Marttisor. Reabilitat treptat după 1952, a fost ales membru al Academiei Române în 1955 și sărbătorit că poet național. A primit Premiul Internațional Herder în 1965 și a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură. A murit la 14 iulie 1967 în București, fiind înmormântat în grădina casei din Mărțișor, alături de soția să Paraschiva.
Ion Nae Theodorescu s-a nascut la 21 mai 1880 in Bucuresti, in strada Tarani nr. 46. A fost fiul lui Nae Theodorescu si al Mariei. A urmat Scoala primara Petrache Poenaru si gimnaziul Dimitrie Cantemir, apoi Liceul Sfantul Sava. De la varsta de 11 ani, din cauza situatiei familiale dificile, a fost nevoit sa se intretina singur, dand meditatii colegilor. La 16 ani a fost custodele unei sali de expozitii a societatii Ileana, aflandu-se in mediul pictorilor si dezvoltandu-si pasiunea pentru desen. A schitat in penita peisaje si portrete de calitate care i-ar fi prevestit un destin de artist plastic, optiunea pentru scris fiind dictata de lipsa mijloacelor materiale.
