Ilona

Naratorul o prezintă ca pe o tânără unguroaică din sat, frumoasă și generoasă. Bologa o percepe ca pe un refugiu și o consolare. Ea însăși se exprimă prin gesturi de grijă și cuvinte simple, directe, despre iubire și viață de zi cu zi. Nu vorbește despre război, patrie sau datorie, ci despre casă, masă, căldură. Comunitatea o respectă ca pe o femeie harnică și bună.

Felul în care îl primește pe Bologa în casa ei, cum îl hrănește și îl ascultă, arată o generozitate naturală. Alegerea de a-l iubi pe un ofițer străin în timp de război demonstrează curaj emoțional. Tăcerea ei în fața dilemelor lui Bologa nu e nepăsare, ci înțelepciunea instinctivă că unele răni nu se vindecă prin cuvinte. Prezența ei constantă și caldă în narativ funcționează ca un contrariu luminos al întunericului războiului.

Ilona rămâne în esență aceeași de-a lungul romanului: o prezență caldă și constantă. Evoluția sa subtilă constă în trecerea de la atracție la iubire și apoi la presimțirea pierderii. Nu se transformă radical, dar adâncimea afectului ei crește pe măsură ce pericolul se apropie. Constanța sa este dramatică tocmai în contrast cu destrămarea lumii din jur.

Fiica groparului din Lunca. Bologa o vede întâi ca pe „o fetișcană de vreo optsprezece ani, cu năframă roșie-aprinsă în cap, cu niște ochi mari negri, care parcă râdeau, cu buzele umede și pline”. Alte trăsături de portret nu sunt date în text.

Ilona este căldură umană în mijlocul iernii războiului. Iubirea ei pentru Bologa este sinceră, directă, lipsită de complicații metafizice. Nu înțelege și nu vrea să înțeleagă dramele sale interioare, îi oferă doar prezența și afecțiune. Reprezintă tentativă de normalitate, visul unei vieți simple care războiul îl face imposibil. Nu e naivă, ci deliberat ancorată în concret ca mecanism de supraviețuire emoțională. Generozitatea ei afectivă este un act de curaj în sine, în contextul în care iubește un om sortit pieirii.

Ilona este o tânără unguroaică din satul transilvănean unde este cantonată unitatea lui Bologa. Frumoasă și caldă, ea îl primește pe ofițerul român în casă și viața ei cu o naturalețe dezarmantă. Între ei se naște o iubire sinceră, care pentru Bologa devine singurul refugiu din haosul moral al războiului. Ilona îi oferă căldură, mâncare, prezența. Visează la o viață împreună după război, visează la normalitate. Dar războiul nu permite normalitate, iar Bologa alege conștiința națională în fața iubirii terestre, lăsând-o pe Ilona singură.