„Moara cu noroc” de Ioan Slavici, publicată în 1881, este o nuvelă psihologică în care aproape toată atenția cade pe un singur om. Ghiță, cizmarul care arendează cârciuma de la Moara cu noroc, este personajul prin care Slavici arată cum dorința de îmbogățire poate schimba un om cinstit până la a-l face de nerecunoscut.
Personaj principal, Ghiță este caracterizat cu o finețe psihologică de autor prin mijloace de caracterizare duale: directe și indirecte. Caracterizarea personajului se realizează prin monolog, prin stilul indirect liber și prin introspecție. Caracterizarea directă realizată de către narator stabilește statutul social al personajului, din expozițiune. Om onest la început, cizmar cinstit, Ghiță dovedește că e incapabil să reziste tentației banilor pentru că, atunci când îi privește, „i se împăienjeneau parcă ochii”. Devenind complice și părtaș la faptele necinstite ale lui Lică, Ghiță se prăbușește moral.
Statutul social al lui Ghiță este clar de la început. E cizmar sărac, căsătorit cu Ana, are un copil mic (al doilea se naște la Moara cu noroc) și trăiește cu familia și cu soacra lui. Nu e mulțumit cu ce are. Vrea ca în trei ani să strângă destul cât să-și deschidă un atelier mare, „cu zece calfe”. Psihologic, e un om harnic, mândru și hotărât, dar ușor de ispitit. Moral, pornește ca un om cinstit și ajunge complice la jaf și la crimă, apoi ucigaș. Soacra îl avertizase chiar din prima frază a nuvelei: „Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit.” Ghiță răspunde cu ironie, iar hotărârea de a pleca la moară îi schimbă destinul.
Trăsătura dominantă a personajului este lăcomia de bani, care îl face să-și sacrifice treptat liniștea, familia și cinstea. O primă secvență care o ilustrează este momentul în care Lică îi propune tovărășia. Ghiță știe cine e Sămădăul și simte primejdia, dar se gândește la câștig. Naratorul notează: „Ghiță întâia oară în viața lui ar fi voit să n-aibă nevastă și copii, pentru ca să poată zice: «Prea puțin îmi pasă!»” Familia, care fusese motivul plecării la moară, devine acum o piedică. Fraza arată exact punctul în care personajul începe să se piardă.
A doua secvență este judecata de la Oradea, care urmează după ce arendașul a fost jefuit, iar o femeie și un copil au fost uciși. Ghiță fusese de față la fapte, depune mărturie în favoarea lui Lică, iar Sămădăul scapă. Rămas cu Ana, Ghiță plânge și își cere iertare: „Iartă-mă, Ano! [...] Și n-am păcătuit nimic, Ano, dar cerul m-a lovit cu orbie și n-am voit să cred și să înțeleg când mi-ai arătat calea cea bună.” Ana îi răspunde „Lasă, Ghiță, că trece și asta...”. Mustrarea de conștiință e sinceră, dar nu duce la schimbare. Ghiță continuă să păstreze o parte din banii lui Lică și chiar să se mintă singur: „Ce să-mi fac dacă e în mine ceva mai tare decât voința mea!?”
Un prim element de construcție relevant este conflictul interior. Slavici îl arată pe Ghiță sfâșiat: pe de o parte vrea să rămână om de treabă în ochii familiei și ai lumii, pe de alta nu se poate despărți de câștigul pe care i-l aduce tovărășia cu Lică. Oscilațiile lui sunt redate prin monolog interior și prin stilul indirect liber, astfel încât cititorul îi urmărește gândurile aproape din interior. Personajul hotărăște, apoi se răzgândește, se aliază cu jandarmul Pintea împotriva lui Lică, dar își ascunde o parte din câștig. Conflictul interior explică de ce Ghiță nu poate fi nici tâlhar întreg, nici om cinstit.
Un al doilea element este relația incipit-final, care încadrează destinul personajului. Nuvela începe cu vorbele bătrânei despre „liniștea colibei” și se încheie tot cu ea, după ce hanul a ars, Ana a fost ucisă de Ghiță, iar Ghiță a fost împușcat de Răuț, omul lui Lică. Bătrâna ia copiii și pleacă, spunând: „așa le-a fost dat!”. Simetria transformă povestea lui Ghiță într-o pildă: omul care nu s-a mulțumit cu liniștea colibei a pierdut totul.
Ghiță nu este un răufăcător din fire. Este un om obișnuit, care face mici compromisuri, fiecare justificat în mintea lui, până când nu se mai poate întoarce. De aceea personajul rămâne credibil. Slavici îl judecă sever, dar îl și înțelege, iar nuvela arată cum banul poate schimba un om bun pas cu pas.