Ela

Ela se relevă prin momentele pe care Gheorghidiu le înregistrează obsesiv: felul în care dansează cu alți bărbați, cum râde la glumele lor, cum se uită sau nu se uită la Ștefan. Dar aceste detalii spun mai mult despre narator decât despre ea. Gesturile ei autentice se întrevăd în rarele momente de intimitate: tandrețea spontană, frustrarea când Ștefan o interoghează, încercarea de a fi naturală sub un microscop permanent. Faptul că la întoarcerea lui de pe front îl primește cu bucurie autentică sugerează că sentimentele ei au fost reale.

Femeie tânără, de o frumusețe evidenta și constientizata, cu constituție armonioasa și gesturi studiate dar naturale. Înaltime medie înalta, cu un corp suplu și elegant care se mișcă cu o gratie instinctiva. Fata ovala, cu trăsături regulate și delicate: pometii înalti, nasul mic și drept, buzele pline și natural rosii. Ochi mari, albastri sau verzi, cu gene lungi și o privire care poate fi simultan calda și distanta, invitanta și impenetrabila. Par blond inchis sau saten deschis, bogat, aranjat în coafuri elaborate specifice epocii. Tenul alb, ingrijit, contrastant cu rosetea naturala a obrajilor. Mâinile ingrijite, cu degete lungi și unghii ovale. Întreaga ființă emana o senzualitate discreta dar permanenta.

Ela este cea mai enigmatică prezență a romanului, iar enigma ei este în parte reală, în parte proiecția obsesivă a lui Gheorghidiu. Dincolo de filtrul naratorului, se întrezărește o femeie inteligentă, pragmatică și conștientă de propriul farmec. Nu este nici sfânta nici demonică, ci o femeie normală prinsă în capcană unui bărbat care o transformă în simbol. Știe să navigheze lumea socială cu o abilitate pe care Gheorghidiu o interpretează ca superficialitate. Iubirea ei pentru Ștefan este probabil reală, dar nu poate rezista presiunii analizei sale permanente. Se adaptează, seduce, se retrage, revine, nu din calcul ci din instinctul de a supraviețui emoțional alături de un bărbat imposibil. Este victima naratorului.

Ela nu evoluează în mod clasic pentru că nu o vedem direct, ci doar prin filtrul lui Gheorghidiu. Din perspectiva naratorului, ea trece de la iubita ideală la străină suspectă și înapoi. Dar aceasta nu este evoluția ei reală, ci evoluția percepției lui Ștefan. Ela rămâne probabil aceeași femeie de la început până la sfârșit, iar tragedia ei este tocmai aceasta: nu ea se schimbă, ci cel care o privește, și schimbarea lui o face în cele din urmă invizibilă.

Ela este soția lui Ștefan Gheorghidiu, o tânără femeie din bună burghezie bucureșteană, căsătorită cu Ștefan probabil și din dragoste și din considerente sociale. Viața lor conjugală este marcată de gelozia obsesivă a lui Ștefan, care o supune unui scrutin permanent. În timpul vacanței la Odobești, suspiciunile lui Ștefan ating apogeul, iar relația se deteriorează critic. În timpul războiului, Ela rămâne în București. La întoarcerea lui Ștefan de pe front, îl întâmpină, dar găsește un bărbat fundamental schimbat, eliberat de gelozie prin indiferență. Soarta ei ulterioară rămâne neclară, ceea ce este în sine o mărturie a faptului că Gheorghidiu și-a pierdut interesul.