Niculae

Niculae este prezentat ca fiul cel mic al lui Moromete din a doua căsătorie, singurul copil care arată înclinații intelectuale. Naratorul îl evidențiază ca pe cel care moștenește spiritul tatălui său dar îl canalizează diferit, spre educație și cunoaștere formală. Este descris ca un copil sensibil, uneori timid, care suferă în tăcere din cauza conflictelor familiale. Profesorii îl remarcă ca pe un elev excepțional, iar Moromete însuși, deși nu o arată deschis, este mândru de el. În sat, este văzut ca un copil ciudat, care preferă cărțile muncii.

Comportamentul lui Niculae îl trădează constant: felul în care se ascunde să citească în loc să meargă la câmp, atenția cu care urmărește discuțiile tatălui de la poartă, absorbând fiecare replică și fiecare tactică retorică. Reacția sa la plecarea fraților vitregi, un amestec de ușurare și vinovăție, arată maturitatea emoțională prematură. În volumul al doilea, acceptarea ideologiei comuniste vine nu dintr-o convingere oarbă, ci din nevoia de a găsi o ordine intelectuală în haosul pe care l-a trăit în copilărie. Distanța față de tatăl îmbătrânit este cea mai dureroasă mărturie a transformării sale.

Evoluția lui Niculae este arcul cel mai complet din roman. Din copilul sensibil și dornic de carte devine un adult care îmbrățișează ideologia care distruge lumea tatălui său. Această transformare nu este simplă trădare, ci rezultatul logic al educației și al contextului istoric. Niculae împlinește dorința lui Moromete de a-l vedea ridicându-se, dar o împlinește într-un mod pe care Moromete nu îl poate accepta. Tragedia este dublă: fiul și-a depășit tatăl, dar în direcția greșită.

Băiat de zece ani în primul volum (Moromete se gândește la ce îi plăcea „fiului său de zece ani, Niculae”), cel mai mic copil al lui Moromete, cu Catrina. Umblă cu oile și vrea cu orice preț să învețe mai departe. Romanul nu îi face un portret fizic.

Niculae este copilul care moștenește inteligența tatălui său fără să-i moștenească și resemnarea. Sensibil și receptiv, absoarbe conflictele familiale cu o intensitate care îl marchează profund. Dorința de a învăța, de a se ridica prin școală, îl pune în opoziție tacită cu lumea tatălui său, care prețuiește pământul mai presus de orice. Este observator și reflexiv, înregistrând fiecare scenă familială cu precizia unui viitor scriitor. Loialitatea față de tată coexistă cu nevoia de a-l depăși. În volumul al doilea, devine un intelectual compromis, care aderă la ideologia comunistă parțial din convingere, parțial din oportunism, dar mai ales din dorința de a găsi un sens pe care lumea veche nu i-l mai putea oferi.

Niculae este fiul lui Ilie Moromete și al Catrinei, crescut în Siliștea-Gumești în atmosfera conflictuală a familiei Moromete. De mic, se deosebește de ceilalți copii din sat prin pasiunea pentru lectură și școală. Moromete se împotrivește multă vreme școlii lui; abia la final, la insistența Catrinei, îi plătește taxele de internat. În primul volum, Niculae este martor la dezmembrarea familiei. În volumul al doilea, a crescut și a devenit un intelectual de tip nou, adept al regimului comunist, activând în aparatul de propagândă. Întoarcerea sa în sat, ca reprezentant al noii ordini, creează un contrast dureros cu lumea în care a crescut și cu tatăl pe care l-a admirat.