Vitoria Lipan

La Vatra Dornei, Vitoria ajunge la o cancelarie unde un slujbaș caută în registre. Descoperă că Nechifor cumpărase 300 de oi și vânduse 100 către doi gospodari munteni necunoscuți. Oile trecuseră apoi spre gura Negrei, iar cei trei tovarăși porniseră împreună. Trei au plecat împreună, dar abia la Suha avea să afle că pe acolo trecuseră doar doi oieri. Vitoria înțelege că undeva, pe drum, unul dintre cei trei a dispărut - bărbatul ei. Gheorghiță o privește pe mama sa cu admirație și spaimă: femeia aceasta, care nu știa să citească, adună indicii cu precizia unui magistrat. Lumina slabă a cancelariei cade pe fața Vitoriei - o față implacabilă, sculptată de durere și de hotărâre.

La BAC: Descoperirile de la Dorna sunt punctul de cotitură al anchetei, oferind prima dovadă concretă. La BAC, se analizează inteligența Vitoriei, tehnică investigativă și trecerea de la suspiciune la certitudine ca element de construcție narativă.

La Suha, în crâșma lui Iorgu Vasiliu, Vitoria pune întrebări cu blândețe. Crâșmarul își amintește că în toamnă trecuseră pe la el doar doi oieri, nu trei: unul mare, cu buza de sus crăpată, și altul mititel și negricios, adică Calistrat Bogza și Ilie Cuțui, gospodari din Doi Meri. Vitoria înțelege că Nechifor a pierit între Sabasa și Suha, pe muntele Stânișoara. În fața subprefectului, cei doi susțin că au cumpărat oile lui Lipan și i-au numărat banii la Crucea Talienilor, după care el s-ar fi întors spre casă. Vitoria știe acum pe cine caută; rămâne să dovedească.

La BAC: Demascarea suspecților este climaxul anchetei detectivistice. La BAC, se analizează arta interogatoriului Vitoriei, construcția suspansului și tranziția de la anchetă la confruntare ca elemente narative esențiale.

În curtea unui gospodar din Sabasa, Vitoria găsește câinele Lupu, credinciosul tovarăș al lui Nechifor, care o recunoaște de stăpână. Pe drum, la al doilea pod al văii dinspre Sabasa, câinele devine neliniștit și îi duce la o râpă de pe muntele Stânișoara, sub Crucea Talienilor. Acolo zac osemintele lui Nechifor Lipan, împuținate de fiare, recunoscute după botfori, tașcă, chimir și căciula brumărie; mai încolo, scheletul calului. Gheorghiță plânge cu ochii acoperiți de cot. Vitoria rămâne stăpână pe ea: îl lasă pe flăcău să vegheze mortul și pleacă să aducă oameni și autoritățile.

La BAC: Găsirea osemintelor este punctul culminant emoțional al romanului. La BAC, se analizează rolul câinelui Lupu ca element de basm, craniul spart ca dovadă materială și scenă ca moment de maximă intensitate dramatică în opera lui Sadoveanu.

Cu inteligența ei remarcabilă, Vitoria reconstruiește mental întreaga crimă: Bogza l-a lovit pe Nechifor pe la spate cu baltagul în timp ce Cuțui stătea de pază. Cei doi i-au furat oile și banii, aruncând trupul în râpă împreună cu calul. Vitoria prezintă această reconstrucție cu o logică implacabilă, legând toate indiciile strânse pe parcursul călătoriei. Ea dezvăluie îmbogățirea suspectă a celor doi gospodari din Doi Meri, faptul că prin Suha au trecut doar doi oieri în loc de trei, și dispariția câinelui Lupu. Scena demonstrează capacitatea intelectuală excepțională a Vitoriei, comparată de George Călinescu cu un Hamlet feminin.

La BAC: Reconstrucția crimei demonstrează inteligența Vitoriei și structura detectivistică a romanului. La BAC, esențială pentru caracterizarea Vitoriei și pentru analiza tehnicii narative.

Vitoria organizează un praznic mare la Sabasa pentru înmormântarea creștinească a osemintelor lui Nechifor. Mesele sunt întinse, lumânările ard, preotul slujește. Invită subprefectul, jandarmii și, cu o viclenie de strateg, pe cei doi suspecți - Bogza și Cuțui. Aceștia vin, nebănuitoare, crezând că e o simplă pomană. Când toți sunt adunați, Vitoria se ridică și, cu o voce care taie aerul ca un baltag, acuză: Bogza l-a lovit pe Nechifor pe la spate cu baltagul, iar Cuțui a stat de pază. Cuvintele răsună în tăcerea înghețată. Bogza înlemnește, Cuțui începe să tremure. Subprefectul asistă uluit. Vitoria stă dreapta ca un judecător al legii vechi, cu baltagul în mână, cu demnitatea unei femei care și-a căutat dreptatea prin munți și vai.

La BAC: Praznicul funerar și acuzația publică sunt momentul de maxim dramatism. La BAC, se analizează ca scenă a dreptății arhaice, ca demonstrație a inteligenței strategice a Vitoriei și ca moment culminant al construcției narative.

Bogza, furios și disperat, sare de la masă și iese din casă. Îl atacă pe Gheorghiță, încercând să fugă. Dar flăcăul e pregătit: îl lovește pe Bogza în frunte cu muchea baltagului. Bogza se clatină, sângele îi curge pe față. În același moment, câinele Lupu se aruncă asupra ucigașului și îl mușcă de gât cu o furie animalică. Bogza se prăbușește urlând. Cuțui, văzând că totul s-a sfârșit, cade în genunchi și se predă, mărturisind crima cu lacrimi și tremur. Scena este o explozie de violență rituală: dreptatea se împlinește prin aceleași instrumente care au comis crimă. Gheorghiță stă cu baltagul însângerat în mână, tremurând, realizând că a trecut pragul dintre copilărie și maturitate.

La BAC: Confruntarea finală împlinește dreptatea prin simetrie: baltagul, arma crimei, devine și instrument al pedepsei. La BAC, se analizează rolul lui Gheorghiță în deznodământ, justiția imanentă și semnificația rituală a violenței.

Bogza, grav rănit și imobilizat, își recunoaște vină cu o voce stinsă. Recunoaște că l-a lovit pe Nechifor pe la spate cu baltagul, în timp ce Cuțui stătea de pază. Cuțui confirmă totul, adăugând detalii: cum au împărțit oile, cum au aruncat trupul în râpă. Osemintele lui Nechifor sunt înmormântate creștinește, cu preot și lumânări. Vitoria stă lângă mormânt, în sfârșit împăcată. Ordinea lumii s-a restaurat: crima a fost pedepsită, mortul a primit îngropare creștinească, iar Vitoria și-a împlinit datoria de soție. Gheorghiță, acum bărbat, preia moștenirea tatălui. Lumea de munte își recăpăta echilibrul ei antic.

La BAC: Finalul restaurează ordinea cosmică perturbată de crimă. La BAC, se analizează deznodământul ca restabilire a echilibrului, fidelitatea câinelui Lupu ca motiv mitic și viziunea sadoveniană despre justiția naturală și ciclul vieții.