Ana

Ghiță, cizmar harnic și sărac, hotărăște să ia în arendă cârciuma de la Moara cu noroc, aflată la o răscruce de drumuri. Bătrâna, mama Anei, îi spune: „Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit.” Nu se împotrivește, ci îi lasă să hotărască singuri și se mută cu ei. Sfatul bătrânei devine laitmotivul moral al întregii nuvele.

La BAC: Sfatul bătrânei este elementul anticipativ central al nuvelei. La BAC, se analizează ca prolog moralizator, ca expresie a înțelepciunii populare și ca prefigurare a deznodământului tragic. Formula liniștea colibei e frecvent citată.

Ghiță și familia sa ajung la Moara cu noroc și își instalează gospodăria. Prima noapte este plină de speranțe: hanul este bine așezat pe drumul comercial, iar afacerile promit prosperitate. Ana pregătește casa cu grijă, copiii se joacă în curte, iar Ghiță contemplă viitorul cu optimism. Slavici descrie cu minuțiozitate detaliile vieții la han: aranjarea meselor, pregătirea bucătăriei, primirea primilor călători. Atmosfera este încă luminoasă, contrastând puternic cu întunericul care va urma. Avertismentul bătrânei - să fie mulțumit cu sărăcia sa - răsună în fundal ca un ecou profetic pe care Ghiță alege să îl ignore.

La BAC: Instalarea la han stabilește contrastul între speranțe și destinul tragic. La BAC, relevanță pentru analiza incipitului și a structurii narative circulare a nuvelei.

Ghiță se instalează la han și începe să prospere. Hanul e mare, cu geamuri curate, cu ograda largă unde opresc carele negustorilor. Banii vin, afacerea merge, Ana zâmbește din nou, copiii aleargă fericiți prin curte. Ghiță lucrează de dimineață până seară: servește clienți, repară, curăță, numără. Lumina caldă a lămpilor cu gaz umple încăperile seară, iar mirosul de mâncare bună se răspândește. Dar hanul stă pe un drum mare, loc de trecere pentru porcari, negustori și tot felul de oameni cu treburi necurate. Ghiță începe să guste din prosperitate și să vrea mai mult. Primele semne de lăcomie apar discret: o privire mai lungă spre bani, o satisfacție prea mare la numărarea lor. Fericirea e reală dar fragilă, ca o flacără în bătaie de vânt.

La BAC: Prosperitatea inițială stabilește starea de echilibru care va fi distrusă. La BAC, se analizează ca etapă expozitivă, ca ilustrare a temei banului corupator și ca punct de referință pentru degradarea ulterioară a lui Ghiță.

Lică Sămădăul sosește călare la han, după trei porcari care trecuseră pe acolo mai devreme și plecaseră fără să plătească. E un om de treizeci și șase de ani, înalt, uscățiv, cu mustața lungă și cu ochii mici și verzi, care umple încăperea cu prezența lui. Vorbește puțin, poruncește mult, iar toți îl ascultă. Ghiță simte din prima clipă pericolul: mâinile i se răcesc, instinctul îl avertizează să fugă. Dar Lică îl fascinează în același timp - puterea lui, autoritatea, relațiile sus-puse, banii care curg. Lică se așează la masă și comandă ca un stăpân. Privirea lui măsoară hanul, îl măsoară pe Ghiță, se oprește pe Ana. Ghiță înghite în sec. Aerul din han se schimbă: din spațiu al familiei devine teritoriul lui Lică. Prima întâlnire fixează raportul de forțe: Lică e vânătorul, Ghiță e pradă, iar hanul e cursa.

La BAC: Apariția lui Lică este momentul intruziunii răului în spațiul domestic. La BAC, se analizează ca incipit al conflictului, ca portret al personajului malefic și ca ilustrare a fascinației exercitate de puterea corupătoare.

La o petrecere cu lăutari în cârciumă, Lică o joacă pe Ana până nu mai atinge pământul, apoi, obosit de joc, o ia pe genunchi „așa, în glumă”. Ghiță se face că nu vede și iese sub cerdac, dar „în dosul glumei se simțea mânia lui oarbă”. Ghiță înțelege că Lică nu vrea doar banii și supunerea lui, ci și pe Ana.

La BAC: Dansul Anei este scena centrală care adaugă dimensiunea erotica conflictului. La BAC, se analizează triunghiul Ghiță-Ana-Lică, gelozia ca motor narativ și dansul ca metaforă a seducției puterii asupra ființei umane.

Tensiunea acumulată explodează într-o noapte de coșmar. Ghiță, orbit de gelozie, disperare și alcool, o ucide pe Ana cu cuțitul. Sângele ei curge pe podeaua hanului, aceleași podele pe care dansase cu Lică. Lică intră cu Răuț, poruncește „Dă foc!”, iar Răuț îl împușcă pe Ghiță în ceafă. Oamenii lui Lică dau foc cârciumii, iar Lică, urmărit de Pintea, se sinucide izbindu-se cu capul de un stejar uscat. Copiii și bătrâna, plecați la Ineu, scapă. Familia a fost distrusă de un singur păcat original: nemulțumirea cu ce aveau și dorința de a avea mai mult.

La BAC: Deznodământul tragic împlinește profeția bătrânei. La BAC, se analizează ca final catastrofic specific nuvelei naturaliste, ca pedeapsă a hybrisului și ca demonstrație a tezei morale despre lăcomie și corupție.