Contextul
După revoluția de la 1848 și războiul Crimeii, problema unirii Moldovei cu Țara Românească a devenit o temă europeană. Congresul de pace de la Paris (1856) a pus Principatele sub garanția colectivă a marilor puteri, iar adunările ad-hoc (1857) au cerut unirea într-un singur stat cu numele România, prinț străin și neutralitate.
Dubla alegere a lui Cuza
Convenția de la Paris (1858) a permis o unire parțială: două state, cu instituții comune limitate. Românii au folosit o cale legală neprevăzută de textul convenției:
- la 5 ianuarie 1859, Adunarea electivă a Moldovei l-a ales domn pe Alexandru Ioan Cuza;
- la 24 ianuarie 1859, Adunarea electivă a Țării Românești l-a ales domn pe ACELAȘI Cuza.
Dubla alegere a realizat în fapt unirea personală, recunoscută treptat de puterile garante; în 1862 s-au unificat guvernul și parlamentul, iar statul a luat numele România.
Reține
Datele de 5 și 24 ianuarie 1859 și strategia "faptului împlinit" sunt nucleul oricărui eseu despre statul român modern.
Reformele lui Cuza
- Secularizarea averilor mănăstirești (1863): toate averile mănăstirești, inclusiv ale mănăstirilor închinate, au trecut la stat.
- Legea rurală (1864): împroprietărirea țăranilor clăcași, cu despăgubire.
- Legea instrucțiunii publice (1864): învățământ primar gratuit și obligatoriu.
- Codul civil, universitățile din Iași (1860) și București (1864).
După Cuza
În 1866, după abdicarea forțată a lui Cuza, tronul a revenit prințului străin Carol de Hohenzollern, iar țara a primit prima constituție proprie (1866). Independența a fost proclamată în 1877 și consacrată prin războiul din 1877-1878.
Greșeli frecvente
- Unirea din 1859 nu a fost recunoscută instantaneu: recunoașterea deplină a venit în timpul domniei, pe etape.
- Legea rurală e din 1864, nu din 1859; nu amesteca momentul unirii cu momentul reformelor.
- Carol I devine domn în 1866 și rege în 1881, după independență.