Cadrul democratic
După Marea Unire, România a adoptat votul universal masculin (1918-1919) și Constituția din 1923, printre cele mai democratice din epocă: separația puterilor, drepturi și libertăți extinse, monarhie constituțională.
Viața politică
- Partidul Național Liberal (PNL): dominant în anii '20, artizanul Constituției din 1923 și al politicii "prin noi înșine".
- Partidul Național Țărănesc (PNȚ), format în 1926: principalul rival, guvernarea 1928-1933, politica "porților deschise".
- Rotația la guvernare a funcționat imperfect: regele numea guvernul, care apoi organiza alegerile pe care de regulă le câștiga.
Extremismele
- Extrema dreaptă: Legiunea Arhanghelul Mihail (1927), mișcare ultranaționalistă și antisemită, cu discurs mistic-religios și practica violenței politice (asasinate).
- Extrema stângă: Partidul Comunist (1921), scos în afara legii în 1924, marginal în interbelic.
Alunecarea spre autoritarism
- Criza economică (1929-1933) și instabilitatea guvernamentală au erodat încrederea în partide.
- Carol al II-lea (rege din 1930) a subminat sistematic partidele; în februarie 1938 a instaurat regimul de autoritate monarhică: nouă constituție, partide dizolvate, Frontul Renașterii Naționale ca partid unic (decembrie 1938): un regim autoritar (dictatură regală), nu unul totalitar.
- În 1940, după pierderile teritoriale, Carol a abdicat; a urmat regimul Antonescu.
Atenție
La eseu, leagă întotdeauna cauzele (criză economică, violența extremistă, ambițiile regelui) de efect (regimul carlist din 1938): cronologia corectă e esențială.
Greșeli frecvente
- Constituția din 1923 este interbelică și democratică; cea din 1938 este autoritară: nu le confunda.
- Votul universal din 1918-1919 era masculin; femeile au primit drept de vot deplin abia mai târziu.
- Dictatura regală începe în februarie 1938, nu la urcarea pe tron a lui Carol (1930).