Paraschiv

Acțiunile lui Paraschiv vorbesc despre un om prins între dreptate și ranchiună. Felul în care lucrează pământul, cu o furie aproape violentă, arată că munca este pentru el nu doar supraviețuire, ci și un limbaj al revendicării. Când vorbește despre moștenire, tonul lui devine rigid și repetitiv, ca al cuiva care și-a repetat argumentele până le-a transformat în obsesie. Plecarea din casă, fără să se întoarcă, dezvăluie un orgoliu la fel de mare ca al tatălui, doar că fără ironia care să îl facă suportabil.

Tânăr de douazeci și cativa de ani, cu o constituție puternică și atletică, specifica taranului obisnuit cu munca campului de la vârstă frageda. Fata patrata, cu maxilarul puternic și trăsături dure, lipsite de fintetea tatalui. Ochi inchisi la culoare, cu o privire directa, uneori agresiva, care nu cunoaste nuantele ironiei paterne. Par negru, tuns scurt, aspru. Musculatura bratelor și a umerilor dezvoltata disproportionat fata de restul corpului, de la muncit cu sapa și coasa. Mâinile late, cu palme bataatorite. Ten ars de soare, cu o pata rosie permanenta pe ceafa. Se mișcă cu o energie nervoasa, nerabdatoare, contrastant cu lentoarea deliberata a tatalui.

Paraschiv este antiteza intelectuală a tatălui său. Pragmatic până la brutalitate, vede lumea în termeni simpli de al meu și al tău. Resentimentul față de tată și față de mama vitregă este motorul principal al acțiunilor sale. Nu posedă capacitatea de reflecție a lui Moromete și nici sensibilitatea lui Niculae, dar are o determinare dură și o cunoaștere instinctivă a relațiilor de putere. Este cel mai vocal dintre frații vitregi în revendicarea moștenirii, nu neapărat din lăcomie, ci din convingerea că i se cuvine. Incapabil de comunicare autentică cu tatăl, transformă fiecare interacțiune în confruntare. Plecarea sa din casă este simultan un act de revoltă și de capitulare.

Paraschiv evoluează de la fiu nemulțumit dar prezent la fiu înstrăinat și absent. În prima parte a romanului, este o forță activă în conflictul familial, revendicând deschis ceea ce consideră că i se cuvine. Plecarea sa este un punct de neintors care îl definește mai mult prin absența decât prin prezența. Nu se întoarce, nu se reconciliază, rămâne blocat în ranchiună inițială, incapabil de evoluția pe care doar distanța și reflecția ar fi putut-o aduce.

Paraschiv este cel mai mare fiu al lui Moromete din prima căsătorie. A crescut fără mama, în casa unui tată care s-a recăsătorit și a avut alți copii. De mic, a simțit că poziția sa în familie este amenințată de noua soție și de noii copii. A muncit pământul încă din copilărie, considerând că această muncă îi dă dreptul la o parte echitabilă din moștenire. Conflictul cu tatăl se acutizează pe măsură ce Moromete refuză să împartă pământul. Împreună cu frații săi Nilă și Achim, părăsește casa părintească, un act care îl marchează pe Moromete definitiv și care simbolizează prima fisură în lumea veche.