Eul liric (poetul) și Iubita (mititica)
Eul liric (poetul)Protagonist
Iubita (mititica)Deuteragonist
Eul liric și iubita au viziuni diferite: el vrea cosmicul, ea vrea natură.
Momente cheie
2 momente ale relației.
Meditatia cosmica versus chemarea iubirii
Camera poetului si gradina · tensionat-liric
Eul liric se afla prins intre doua gravitatii ireconciliabile: contemplatia cosmica, meditatia asupra universului si a misterelor existentei, si chemarea calda, insistenta, a iubitei care il vrea prezent, uman, al ei. Ea il striga din lumea reala, din gradini si campii, din mireasma florilor si caldura soarelui, in timp ce el rataceste prin spatii mentale infinite, printre stele si galaxii. Conflictul nu este intre doua persoane, ci intre doua moduri de a exista: geniul contemplativ si viata traita. Iubita nu intelege de ce el prefera abstractiunea cand ea ii ofera concretul, si aceasta neintelegere este sursa intregii drame lirice.
Contextul scenei: Camera poetului plina de carti, fereastra deschisa spre gradina, iubita in gradina facandu-i semn, el la birou cu privirea pierduta
„Iar te-ai cufundat în stele Și în nori și-n ceruri nalte? De nu m-ai uita încalte, Sufletul vieții mele.”
Iubita Descrierea vizuală a scenei
Un barbat la un birou plin de carti privind in gol spre tavan in timp ce prin fereastra deschisa o fata tanara in rochie alba face semn din gradina inflorita, contrast intre interiorul intunecat si exteriorul luminos, atmosfera de alegere intre lumi, stil romantic eminescian
Scena naturii si a iubirii terestre
Camp cu flori langa padure · idilic
In cel mai frumos pasaj al poeziei, eul liric cedeaza chemarii iubitei si coboara din turnul sau de fildes in natura. Scena care urmeaza este de o senzualitate delicata: cei doi se plimba prin campii cu flori, se odihnesc sub tei, ea il trage de mana spre izvoare si paduri. Pentru un moment, poetul uita de stele si traieste intensitatea clipei prezente. Dar chiar si in acest moment de abandon, ceva in el ramane detasat, observand scena din afara, constiinta geniului care nu se poate pierde complet in fericirea simpla. Floarea albastra din titlu devine simbolul acestei iubiri pamantesti, frumoasa dar efemera.
Contextul scenei: Camp cu flori salbatice, soare de vara, cei doi intinsi pe iarba sub un tei, ea cu capul pe pieptul lui, el privind cerul printre frunze
„Ne-om da sărutări pe cale, Dulci ca florile ascunse.”
Iubita Descrierea vizuală a scenei
Un cuplu tanar intins pe iarba intr-un camp plin de flori albastre si galbene, un tei batran oferind umbra, lumina calda de vara filtrandu-se prin frunze, cerul albastru vizibil prin coroane, atmosfera de idila pastorala si fericire efemera, stil romantic impresionist