Eul liric (poetul)
din Floare albastră de Mihai Eminescu
MOMENTELE OPEREI
VIDEO MOMENT 01
Invitatia refuzata
Bacalaurescu
Invitatia refuzata
Iubita il cheama la plimbare prin natura, dar poetul raspunde cu viziuni cosmice si ganduri filozofice, incapabil sa coboare din abstractie. Tensiunea dintre ideal si real se instaleaza.
Trasaturile personajului evaluate pe o scala de la 1 la 10, bazate pe analiza literara a operei.
nivel exceptional
nivel scazut
nivel moderat
nivel ridicat
nivel scazut
nivel moderat
Scala 1-10 bazata pe analiza literara a personajului.
1-2 = minim | 3-4 = scazut | 5-6 = moderat | 7-8 = ridicat | 9-10 = exceptional
Eul liric se auto-caracterizeaza indirect prin raspunsul sau la invitatia iubitei: in loc sa accepte plimbarea, ofera cosmogonie si gandire abstracta. Iubita il percepee ca distant si pierdut in ganduri. El insusi recunoaste tensiunea dintre ideal si real, dar nu o poate rezolva. Tonul poemului, oscilant intre afectiune si detasare, il defineste ca pe un romantic sfasiat.
Raspunsul sau la invitatia concreta a iubitei cu imagini cosmice dezvaluie prioritatile. Limbajul care trece brusc de la diminutive afectuoase la meta...
Raspunsul sau la invitatia concreta a iubitei cu imagini cosmice dezvaluie prioritatile. Limbajul care trece brusc de la diminutive afectuoase la metafore universale arata oscilarea permanenta. Faptul ca intelege frumusetea propunerii iubitei dar nu o poate urma demonstreaza constientizarea propriei limitari. Tonul elegiac de la final sugereaza ca stie ce a pierdut.
PORTRET FIZIC
Barbat tanar, inalt, cu chip visator si distrat, mereu cu privirea pierduta in departari sau in ganduri. Ochi mari, caprui-aurii, care par sa vada alt timp si alt spatiu decat cele prezente. Parul negru, ondulat, usor ciufulit. Fruntea inalta, brazdata prematur de gandire. Poarta haine de epoca, oarecum neglijente: redingota neagra, camasa alba cu gulerul desfacut, fara cravata. Mainile cu degete lungi, mereu avand o carte sau un caiet in ele. Trupul subtire, usor aplecat inainte, ca atras de un punct invizibil. Zambetul sau rar este absent, indepartat, chiar cand e prezent fizic.
PORTRET PSIHOLOGIC
Eul liric din Floare albastra este poetul prins intre ideal si real, intre gandirea abstracta si iubirea concreta. Cand iubita il cheama la viata simpla, el raspunde cu cosmogonie si filozofie. Nu o refuza din rautate, ci din incapacitate de a cobori din turnul de fildes. Tragedia sa e ca intelege ce pierde dar nu poate alege altfel. Iubirea ii este accesibila dar abstractia il domina. Reprezinta geniul romantic care sacrifica fericirea pentru creatie, nu din alegere constienta, ci din fatalitatea propriei naturi.
Eul liric din Floare albastra parcurge o mica evolutie: de la contemplatie abstracta, prin confruntarea cu propunerea concreta a iubitei, la constient...
Eul liric din Floare albastra parcurge o mica evolutie: de la contemplatie abstracta, prin confruntarea cu propunerea concreta a iubitei, la constientizarea a ceea ce pierde. Nu se transforma fundamental, dar momentul de luciditate de la final sugereaza o revelatie dureroasa: intelege ca abstractia il desparte de fericire, fara a putea face altfel. E o evolutie a constientizarii, nu a comportamentului.
Poetul caută fericirea în cunoaștere cosmică (stele, piramide, marea), ignorând fericirea simplă oferită de iubire. Când realizează greșeala, e prea t...
Căutarea Absolutului
Poetul caută fericirea în cunoaștere cosmică (stele, piramide, marea), ignorând fericirea simplă oferită de iubire. Când realizează greșeala, e prea târziu.
REZULTAT
Eșec parțial: poetul recunoaște adevărul (Ah! ea spuse adevărul) dar nu acționează la timp. Iubita dispare, iubirea moare. Rămâne doar meditația tristă.
“Eu am râs, n-am zis nimica”
“Ca un stâlp eu stam în lună!”
“Ce frumoasă, ce nebună / E albastra-mi, dulce floare!”
“Totuși este trist în lume!”
RELATII CU ALTE PERSONAJE (1)
Eul liric si iubita au viziuni diferite: el vrea cosmicul, ea vrea natura.
BIOGRAFIE
Eul liric din Floare albastra de Eminescu este un tanar poet a carui existenta e domninata de gandirea abstracta. Iubita sa ii propune o plimbare simpla prin natura, o iubire terestra si concreta. El raspunde cu viziuni cosmice, cu ganduri despre existenta si univers, incapabil sa coboare la nivelul fericirii simple. Iubita il mustra bland, dar el continua sa pluteasca intre lumi. Tensiunea dintre chemarea iubirii terestre si atractia gandului abstract defineste intregul poem. La final, trezirea la realitate vine cu constiinta pierderii.