Ceilalți (lumina altora)

Eul liric îi descrie direct ca pe cei care ucid cu mintea, cei care strivesc corola de minuni a lumii. Nu au voce proprie în poem, fiind definiți exclusiv prin perspectiva eului liric. Sunt prezentați ca opoziție programatică, antiteza eului care sporește misterul. Caracterizarea lor directă e categorică și nenuanțată, servind scopul de manifest.

Absența lor ca indivizi arată că nu sunt persoane, ci un principiu. Efectul lor asupra lumii, descris prin imagini de diminuare și ucidere a misterului, îi caracterizează prin consecințe. Contrastul cu eul liric, care adaugă lumina, îi definește prin opoziție. Nu vorbesc, nu simt, nu se îndoiesc: sunt certitudinea sterilă opusă îndoielii fertile a eului liric.

Ceilalți nu evoluează. Ca principiu abstract, sunt statici prin definiție. Funcția lor este de contrast permanent, de fundal împotriva căruia eul liric își construiește poziția. Absența evoluției lor subliniază că raționalismul excesiv e o stare fixă, incapabilă de transformare, spre deosebire de cunoașterea luciferică care este vie și dinamică.

Ceilalți reprezintă cunoașterea raționalistă distructivă, mintea care ucide misterul prin analiză excesivă. Nu sunt indivizi, ci un mod de a fi în lume: cel care reduce totul la explicație, care dezvrăjește prin înțelegere. Nu sunt răi în mod conștient, ci limitați de propria metodă. Incapacitatea lor de a vedea valoarea misterului e o formă de orbire intelectuală. Reprezintă pozitivismul și scientismul împins la extrem, care confundă cunoașterea cu disecția și adevărul cu explicația mecanică.

Ceilalți, sau lumina altora, nu sunt personaje în sens clasic, ci o prezență colectivă în poemul lui Blaga. Reprezintă toți cei care abordează lumea prin cunoaștere paradisiacă: analiză raționalistă care reduce misterul la explicație. Eul liric se definește prin opoziție față de ei. Nu au biografie individuală, ci o funcție: sunt antiteză necesară pentru ca crezul eului liric să capete relief și urgență.