Aurica Tulea

Naratorul o descrie prin contrast cu Otilia: are o slăbiciune suptă și pătată, opusă stilului perfect al fetei vitrege a lui moș Costache. Reprezintă tipul fetei bătrâne, funcționând ca antiteză a Otiliei. Felix o percepe ca pe o prezență incomodă care se atașează de el nedorit. Aglae o tratează cu o indiferență aspră, concentrându-se pe Titi. Stănica o ignoră complet. Preotul Țuică îi ascultă spovedania cu privire la dorința de a se căsători cu Weissmann. Otilia o privește cu un amestec de compasiune și distanță.

Acțiunile Auricai îi construiesc portretul de femeie frustrată: se atașează de Felix în timpul meditațiilor lui Titi, încercând să capteze atenția tânărului prin proximitate. Spovedania către preotul Țuică în care mărturisește dorința de a se căsători cu Weissmann, un evreu, arată disperarea care depășește prejudecățile sociale ale epocii. Participă alături de familia Tulea la scotocirea casei lui moș Costache după moartea acestuia, arătând că avariția familială a învins orice urmă de demnitate. Relația cu Olimpia este de rivalitate surdă. Aurica nu se căsătorește, rămânând prizoniera destinului de fată bătrână pe care l-a anticipat toată viața.

Aurica trece printr-o evoluție descendentă, de la speranța la resemnare. La început, deși deja marcată de frustrare, mai păstrează o urmă de speranță - atracția față de Felix pare să-i ofere o șansă. Respingerea implicită o împinge spre disperarea spovedaniei și a dorinței de a se căsători cu Weissmann. Participarea la scotocirea casei după moartea lui moș Costache arată că orice idealuri sentimentale au cedat în fața realității familiale. În final rămâne nemăritată, iar lipsa oricărei mențiuni în epilog sugerează o existență ștearsă care continuă fără schimbare.

O fată cam de treizeci de ani, cu ochii proeminenți ca ai Aglaei și cu fața prelungă, „sfârșind într-o bărbie ca un ac”; tâmplele mari îi sunt încercuite de două șiruri de cozi împletite. După-amiaza se îmbracă pretențios, în bluze albe, și se pudrează bătător la ochi, cu pomeții slabi prea tare carminați.

Aurica reprezintă tipul fetei bătrâne, o personalitate marcată de frustrare și resentiment cronic. Inteligența medie, suficientă pentru a-și conștientiza situația dar insuficientă pentru a o schimba. Sub stres devine plângăcioasă și autocompatimitoare. Mecanism de apărare: victimizarea și proiecția - transferă vina pe alții, în special pe Otilia. Frica ei profundă: să rămână singură și nemăritată, ceea ce se și întâmplă. Motivația centrală: găsirea unui soț, obsesie care o împinge la gesturi disperate - se atașează de Felix, apoi se spovedește preotului Țuică dorind să se căsătorească cu Weissmann. Comparația permanentă cu Otilia îi otrăvește existența. Invidia și gelozia îi definesc relațiile sociale. Incapabilă de bucurie autentică, funcționează ca antiteză perfectă a vitalității Otiliei.

Aurica Tulea este fiica Aglaei și a lui Simion Tulea, sora lui Titi și a Olimpiei. Tânără dar prematur îmbătrânită, reprezintă tipul fetei bătrâne din literatura română. Trăiește în umbra Otiliei, a cărei feminitate și farmec o fac și mai conștientă de propria lipsă de atracție. Se atașează de Felix Sima în timpul vizitelor acestuia pentru meditațiile lui Titi, dar tânărul nu îi răspunde sentimentelor. În disperare, se spovedește preotului Țuică, mărturisindu-i dorința de a se căsători cu Weissmann, colegul evreu al lui Felix, sfidând prejudecățile epocii. Participă alături de mama și frații săi la scena scotocirii casei lui moș Costache. Rămâne nemăritată, împlinind profeția propriei sale tipologii.