Aglae Tulea

Weissmann o descrie memorabil în convorbirea cu Felix: așa o femeie rea ca mătușa dumitale, să nu te superi, n-am văzut. Este baba absolută, fără cusur în rău, pot să jur. Bărbatul ei înnebunea și fără infecție. Felix o contempla cu dezgust și dispreț, observând că în familia sa unul pândește pe celălalt și crede pe fiecare capabil de cele mai mari mârșăvii pentru bani. Naratorul o compară cu un comandant de militărie. Otilia o suportă cu resemnare dar îi cunoaște pericolul. Moș Costache îi este evident speriat de ea dar o înfruntă uneori din avariție.

Acțiunile Aglaei îi construiesc portretul de antagonista desăvârșită: angajând toată familia Tulea în urma ei, ocupă casa fratelui bolnav și caută banii prin fiecare sertar și sub fiecare saltea. Scena în care ridică salteaua răsturnând cadavrul lui moș Costache este apogeul dezumanizării. Trimiterea lui Simion la sanatoriu arată cruzime pragmatică. Blocarea adopției Otiliei demonstrează calcul strategic. Căutarea obsesivă a unui soț avantajos pentru Titi relevă ambiția maternă pervertită. Limbajul ei este direct, brutal, fără eufemisme - comandă, acuză, amenință. Relația cu Stănică oscilează între utilizare reciprocă și conflict de interese.

Aglae nu trece printr-o evoluție propriu-zisă ci printr-o escaladare. La început este o prezență autoritară dar controlată, care își exercită presiunea prin remarci acide și vizite strategice. Pe măsură ce sănătatea lui moș Costache se deteriorează, agresivitatea crește proporțional cu șansa de a pune mâna pe avere. Trimiterea lui Simion la ospiciu o eliberează de ultima constrângere morală. Scena căutării banilor lângă cadavru reprezintă apoteoza personajului - dezumanizarea totală în fața avariției. Nu există catharsis sau regret - Aglae rămâne consistentă în răutatea ei până la capăt.

O doamnă cam de vârsta lui Pascalopol, cu părul negru pieptănat într-o coafură japoneză, fața gălbicioasă, buzele subțiri și acre, nasul încovoiat și ascuțit și obrajii brăzdați de câteva cute mari. Are ochii bulbucați ca ai fratelui ei. În prima seară poartă o bluză de mătase neagră, strânsă la gât cu o agrafă de os, și un ceas de aur prins la cordon. Vorbește cu „un glas răgușit, însă forte”.

Aglae este baba absolută, fără cusur în rău - o personalitate dominatoare și agresivă a cărei singură motivație este acumularea de avere pentru familia sa. Inteligența practică redutabilă, combinată cu o lipsă totală de scrupule morale. Sub stres devine și mai agresivă și calculată, escaladând conflictele fără ezitare. Mecanism de apărare: atacul preventiv și intimidarea. Frica ei profundă: sărăcia și pierderea controlului asupra familiei. Despotismul ei se exercită asupra întregii familii, de la Simion pe care îl trimite la ospiciu, la copiii pe care îi manipulează. Paradoxal, există o justificare maternă: își apără copiii, caută zestrea Olimpiei, încearcă să-l însoare pe Titi. Dar cruzimea mijloacelor anulează orice noblețe a scopului. Fără remușcări, fără empatie funcțională.

Aglae Tulea este sora lui Costache Giurgiuveanu și principala antagonista a romanului. Căsătorită cu Simion Tulea, un bărbat căzut treptat în senilitate, conduce destinele întregii familii cu mâna de fier. Mama a trei copii: Olimpia, Aurica și Titi. Viața ei este dominată de obsesia moștenirii averii fratelui sau. Lupta sa începe cu opoziția față de adopția Otiliei și continuă cu ocuparea casei lui moș Costache în momentele de slăbiciune ale acestuia. Îl trimite pe Simion la sanatoriu fără remușcări. Caută zadarnic un soț pentru Aurica și un partid avantajos pentru Titi. În scena culminantă, scotocește casa fratelui mort, răsturnând cadavrul de pe saltea în căutarea banilor. După moartea lui moș Costache, rămâne cu o moștenire diminuată de furtul lui Stănică.