Rezumat: Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război este un roman subiectiv modern publicat în 1930 de Camil Petrescu, unul dintre primele romane de analiză psihologică din literatura română. Acțiunea se desfășoară pe două planuri temporale: perioada dinaintea războiului și experiența directă a Primului Război Mondial. Ștefan Gheorghidiu, naratorul-personaj, este un tânăr intelectual, sublocotenent în armata română, pasionat de filozofie și obsedat de autenticitate. În planul sentimental, Ștefan trăiește o iubire intensă și torturată pentru Ela, soția sa, o femeie frumoasă, fostă colegă de Universitate, crescută în casa unei mătuși; s-au căsătorit când Ștefan era student sărac. Gelozia lui Ștefan devine obsesivă și distructivă. El analizează fiecare gest, fiecare privire a Elei, căutând dovezi ale infidelității ei. Relația lor se deteriorează progresiv, pe fondul diferențelor de caracter și viziune. Ela este atrasă de lumea mondenă și de confortul material, în timp ce Ștefan aspiră la absolut și autenticitate în iubire. Primirea unei moșteniri îi schimbă temporar viața, dar și amplifică suspiciunile. În planul războiului, Ștefan participă la luptele din Transilvania din 1916 (Măgura, trecerea Oltului, Cohalm). Experiența frontului este relatată cu o sinceritate brutală, fără eroism romantic: foamea, frica, moartea absurdă, incompetența comandamentului. Ultima noapte de dragoste este petrecută cu Ela înainte de plecare pe front, iar întâia noapte de război îi aduce revelația unei alte realități. Rănit în luptă, Ștefan este trimis la București, unde constată detașat cât de puțin îl mai afectează drama cu Ela. Eliberat de obsesia iubirii, el dobândește o luciditate rece și se desparte definitiv de Ela.