Rezumat: Plumb

Plumb este un poem simbolist publicat în 1916, inclus în volumul omonim al lui George Bacovia. Poemul este alcătuit din două catrene cu rimă îmbrățișată și măsură de 9-10 silabe, construite pe o simetrie aproape perfectă. În prima strofă, eul liric se află într-un cavou cu sicrie de plumb, înconjurat de flori de plumb. Atmosfera este una de apăsare totală, de claustrare în spațiul morții. Elementul central, plumbul, apare obsesiv, repetându-se de șase ori în doar opt versuri (de trei ori în fiecare strofă), creând o muzicalitate sumbră, grea, hipnotică. În a doua strofă, se introduce motivul iubirii moarte: „Dormea întors amorul meu de plumb / Pe flori de plumb”. Eul liric începe să-l strige, stă singur lângă mort, e frig, iar amorului îi atârnă aripele de plumb. Poemul construiește un univers închis, sufocant, lipsit de orice urmă de viață sau lumina. Plumbul devine simbol al depresiei, al paraliziei sufletești, al existenței reduse la materie moartă. Nu există nicio mișcare ascendentă, nicio speranță, doar repetiția obsesivă a aceluiași metal greu, cenușiu, toxic. Bacovia reușește să creeze prin minimalism lexical și repetiție o stare poetică de o intensitate copleșitoare, aproape fizică în apăsarea ei.