Enigma Otiliei este un roman realist de tip balzacian, publicat în 1938 de George Călinescu. Acțiunea se desfășoară în Bucureștiul interbelic, pe strada Antim. Felix Sima, un tânăr orfan de 18 ani, vine la București pentru a studia medicină și se instalează în casa unchiului său, Costache Giurgiuveanu, un bătrân avar și indecis. Aici îl cunoaște pe Otilia Mărculescu, pupila lui Costache, o tânără fermecătoare, inteligentă și imprevizibilă, de care se îndrăgostește profund. Otilia este o prezență enigmatică - oscilează între dragoste și independență, între devotament și capriciu. În jurul moștenirii lui Costache se țesea o întreagă rețea de intrigi, orchestrată de Aglae Tulea, sora lui Costache, și familia ei: Olimpia, Aurica și Stănică, fiecare cu interese proprii. Aglae luptă să obțină averea bătrânului, manipulându-l și încercând să o îndepărteze pe Otilia. Simion Tulea, soțul Aglaei, cade treptat în demență. Pascalopol, un moșier bogat și rafinat, o curtează pe Otilia cu răbdare și generozitate, oferindu-i stabilitatea pe care Felix, încă student, nu i-o poate da. Costache moare fără testament clar, iar Aglae pune stăpânire pe casă. Otilia, dezamăgită și constrânsă de împrejurări, pleacă cu Pascalopol la Paris. Felix rămâne singur, își termină studiile, devine medic și se căsătorește convențional. Romanul explorează teme precum moștenirea, avariția, iubirea, maturizarea și imposibilitatea cunoașterii celuilalt - enigma Otiliei rămânând nedezlegată până la final.