Căpitanul Dimiu
din Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război de Camil Petrescu
Trasaturile personajului evaluate pe o scala de la 1 la 10, bazate pe analiza literara a operei.
nivel moderat
nivel ridicat
nivel moderat
nivel moderat
nivel ridicat
nivel ridicat
Scala 1-10 bazata pe analiza literara a personajului.
1-2 = minim | 3-4 = scazut | 5-6 = moderat | 7-8 = ridicat | 9-10 = exceptional
Capitanul Dimiu este prezentat de naratorul Gheorghidiu ca un ofiter model, un profesionist al razboiului care isi face datoria fara sa se intrebe de ce. Este descris cu o admiratie pe care Stefan nu o acorda usor, tocmai pentru ca Dimiu reprezinta tot ceea ce Stefan nu este: certitudine, actiune, simplitate. In unitatea militara, este respectat de soldati si de ofiteri deopotriva, un lider natural a carui autoritate vine din competenta, nu din grad.
Dimiu se releva prin comportamentul sau pe front: calmul in fata mortii, grija pentru soldati, eficienta tactica. Momentele in care interactioneaza cu...
Dimiu se releva prin comportamentul sau pe front: calmul in fata mortii, grija pentru soldati, eficienta tactica. Momentele in care interactioneaza cu Gheorghidiu dezvaluie un om care nu este lipsit de profunzime, ci care a ales sa nu o cultive. Gesturile sale mici de umanitate in conditii inumane, felul in care impartaseste o tigara sau o gluma in transeu, arata un om care a gasit un echilibru interior pe care Gheorghidiu il cauta zadarnic in analiza.
PORTRET FIZIC
Ofiter de cariera de aproximativ treizeci si cinci de ani, cu constitutia atletica si uscata a militarului de profesie. Inaltime peste medie, cu o tinuta dreapta impecabila care il face sa para si mai inalt. Fata prelungita, bronzata, cu trasaturi regulate si un aer de autoritate naturala. Maxilarul patrat, energic. Ochi cenusii, calmi, cu privirea stabila a omului obisnuit sa comande si sa fie ascultat. Mustata militara, ingrijita, taiata scurt la colturi. Parul castaniu-inchis, tuns scurt regulamentar. Mainile puternice dar ingrijite, cu o cicatrice veche pe dosul mainii drepte. Se misca cu economie de gest, fiecare actiune fiind precisa si necesara. Uniforma mereu impecabila, si in conditiile cele mai dificile ale frontului.
PORTRET PSIHOLOGIC
Capitanul Dimiu este antiteza lui Gheorghidiu: un om al actiunii pentru care gandirea excesiva este un defect, nu o calitate. Curajos pana la inconstienta, competent profesional, loial camarazilor, reprezinta idealul militar in forma sa cea mai pura. Nu este un om simplu, dar alege simplitatea ca mod de viata, refuzand complicatiile intelectuale pe care Gheorghidiu le cultiva. In fata mortii este calm nu din lipsa de imaginatie, ci dintr-o acceptare virila pe care o considera datoria sa. Relatia cu Gheorghidiu este una de respect reciproc temperat de incompatibilitate fundamentala: Dimiu nu intelege de ce Stefan gandeste atat, Stefan nu intelege cum poate Dimiu sa nu gandeasca deloc.
Dimiu nu evolueaza in sensul clasic deoarece apare deja format si moare inainte de a i se da ocazia unei transformari. Functia sa narativa este de cat...
Dimiu nu evolueaza in sensul clasic deoarece apare deja format si moare inainte de a i se da ocazia unei transformari. Functia sa narativa este de catalizator pentru evolutia lui Gheorghidiu: prezenta sa il obliga pe Stefan sa se confrunte cu propriile limite, iar moartea sa ii arata ca viata nu este un exercitiu intelectual ci o experienta finita. Dimiu ramane constant, si tocmai aceasta constanta il face memorabil.
Dimiu reprezintă omul de acțiune, opusul intelectualului contemplativ.
Datoria militară
Dimiu reprezintă omul de acțiune, opusul intelectualului contemplativ.
REZULTAT
Își face datoria pe front.
BIOGRAFIE
Capitanul Dimiu este ofiter de cariera in armata romana, comandant de companie pe frontul din Carpati in Primul Razboi Mondial. Format de scoala militara si de experienta, este un profesionist al razboiului care isi gaseste identitatea in serviciul militar. Pe front, devine camaradul si contrastul lui Gheorghidiu, oferindu-i acestuia un model alternativ de existenta. Moartea sa pe camp de lupta, descrisa de Gheorghidiu cu o emotie rara in narativa sa de obicei analitica, este unul dintre momentele cheie ale romanului, marcand ironia suprema a razboiului care ia pe cei mai pregatiti.