Căpitanul Dimiu

Căpitanul Dimiu este prezentat de naratorul Gheorghidiu ca un ofițer model, un profesionist al războiului care își face datoria fără să se întrebe de ce. Este descris cu o admirație pe care Ștefan nu o acordă ușor, tocmai pentru că Dimiu reprezintă tot ceea ce Ștefan nu este: certitudine, acțiune, simplitate. În unitatea militară, este respectat de soldați și de ofițeri deopotrivă, un lider natural a cărui autoritate vine din competență, nu din grad.

Dimiu se relevă prin comportamentul său pe front: calmul în fața morții, grijă pentru soldați, eficiență tactică. Momentele în care interacționează cu Gheorghidiu dezvăluie un om care nu este lipsit de profunzime, ci care a ales să nu o cultive. Gesturile sale mici de umanitate în condiții inumane, felul în care împărtășește o țigară sau o glumă în tranșeu, arată un om care a găsit un echilibru interior pe care Gheorghidiu îl caută zadarnic în analiză.

Dimiu nu evoluează în sensul clasic deoarece apare deja format și moare înainte de a i se da ocazia unei transformări. Funcția sa narativă este de catalizator pentru evoluția lui Gheorghidiu: prezența sa îl obligă pe Ștefan să se confrunte cu propriile limite, iar moartea sa îi arată că viață nu este un exercițiu intelectual ci o experiență finită. Dimiu rămâne constant, și tocmai această constanță îl face memorabil.

Singurul detaliu din roman: la masa ofițerilor, căpitanul Dimiu stă „mare, dar cuminte ca o fată”. Alte trăsături de portret nu sunt date în text.

Căpitanul Dimiu este antiteza lui Gheorghidiu: un om al acțiunii pentru care gândirea excesivă este un defect, nu o calitate. Curajos până la inconștiență, competent profesional, loial camarazilor, reprezintă idealul militar în forma sa cea mai pură. Nu este un om simplu, dar alege simplitatea ca mod de viață, refuzând complicațiile intelectuale pe care Gheorghidiu le cultivă. În fața morții este calm nu din lipsa de imaginație, ci dintr-o acceptare virilă pe care o consideră datoria sa. Relația cu Gheorghidiu este una de respect reciproc temperat de incompatibilitate fundamentală: Dimiu nu înțelege de ce Ștefan gândește atât, Ștefan nu înțelege cum poate Dimiu să nu gândească deloc.

Căpitanul Dimiu este ofițer de carieră în armata română, comandant de companie pe frontul din Carpați în Primul Război Mondial. Format de școală militară și de experiență, este un profesionist al războiului care își găsește identitatea în serviciul militar. Pe front, devine camaradul și contrastul lui Gheorghidiu, oferindu-i acestuia un model alternativ de existență. Moartea sa pe câmpul de luptă, descrisă de Gheorghidiu cu o emoție rară în narațiunea sa de obicei analitică, este unul dintre momentele cheie ale romanului, marcând ironia supremă a războiului care ia pe cei mai pregătiți.