Testament este un poem modernist publicat în 1927 în volumul Cuvinte potrivite de Tudor Arghezi. Considerat artă poetică programatică a autorului, poemul se construiește ca un discurs testamentar adresat de un tată fiului său, prin care îi lasă moștenire cartea, opera literară născută din suferință și muncă creatoare. Arghezi pornește de la condiția umilă a strămoșilor, robi care nu au avut alt instrument decât blestemul și rugăciunea, și arată cum din această moștenire de durere el a reușit să extragă frumusețea artei. Procesul de creație este descris prin metafore ale transformării: din bube, mucegaiuri și noroi, poetul a scos frumusețe și veninul îl prefăcu în miere. Este o alchimie poetică prin care urâtul, mizerabilul, abjectul sunt transmutate în materie artistică. Cartea devine astfel un monument mai trainic decât orice moștenire materială, un act de justiție estetică și socială. Estetica urâtului, principiu fundamental al modernismului arghezian, este expusă aici ca program artistic: nimic nu este prea josnic pentru a deveni poezie. Versul slobod, cu măsură variabilă și rimă liberă, reflectă această eliberare de convenții. Poemul funcționează și ca biografie spirituală a poetului și ca testament literar adresat posterității, urmând modelul testamentelor poetice europene.