Cătălin

Naratorul îl introduce ca paj al curții, subliniind poziția sa modestă dar suficientă. Fata de împărat îl percepe ca pe cineva de-al ei, accesibil, spre deosebire de Luceafărul misterios. Discursul său direct îl caracterizează ca pragmatic și hedonist, oferind iubire imediată. Nu vorbește despre eternitate, ci despre clipă. Auto-caracterizarea sa implicită îl arată lipsit de pretenții metafizice, mulțumit cu ceea ce este.

Gesturile sale dezvăluie natură terestră: se apropie de fata cu cuvinte simple, o cuprinde „într-un ungher”. Acțiunile sale sunt directe, fără ezitare și fără sfială cosmică. Limbajul său este accesibil, plin de imperative jucăușe și diminutive, contrast evident cu retorică elevată a Luceafărului. Relația sa cu fata arată compatibilitate naturală, doi oameni pe aceeași lungime de undă. Indirect, reprezintă victoria simțirii imediate asupra idealului inaccesibil.

Cătălin nu evoluează în sens clasic. Rămâne constant în simplitatea sa, ceea ce paradoxal îi conferă forță dramatică. Apare ca tentație terestră, se impune prin naturalețe și rămâne neschimbat de revelație cosmică pe care nu o percepe. Staticismul său este programatic: Eminescu îl construiește ca reper fix al condiției umane obișnuite, fără tragedie și fără măreție.

„Viclean copil de casă”, paj care poartă „a-mpărătesii rochii”, „băiat din flori și de pripas, / Dar îndrăzneț cu ochii, / Cu obrăjei ca doi bujori / De rumeni”. Alte trăsături nu sunt date în poem.

Cătălin este expresia omului comun, fericit în limitele sale. Nu îl frământă setea de absolut și nu cunoaște chin metafizic. Inteligența sa este practică, orientată către moment și plăcere imediată. Știe instinctiv cum să cucerească, folosind simplicitatea ca armă. Este sigur pe sine nu din cunoaștere, ci din lipsa îndoielii. Dragostea sa este terestră, trupească, lipsită de dimensiune cosmică dar autentică în felul ei. Reprezintă normalitatea care triumfă tocmai prin accesibilitate. Nu e rău, nu e superficial în mod conștient, ci pur și simplu limitat.

Cătălin este un paj tânăr la curtea împăratului, un băiat frumos și vioi din lumea de jos. Observă frumusețea fetei de împărat și se apropie de ea cu îndrăzneala firească a tinereții. În timp ce Luceafărul traversează cosmosul pentru iubirea fetei, Cătălin nu trebuie decât să întindă mâna. Îi oferă dragoste simplă, zâmbet și prezența. Fata îl alege pe el, nu din răutate față de Luceafăr, ci din nevoia firească de a fi iubită pe măsură. Cătălin triumfă fără să știe că a învins un astru ceresc și fără să înțeleagă dimensiunea acestui fapt.