Ion este un roman realist obiectiv, publicat în 1920 de Liviu Rebreanu, considerat primul mare roman românesc modern. Acțiunea se desfășoară în satul Pripas din Transilvania, aflat sub stăpânire austro-ungară. Ion Pop al Glanetașului este un țăran sărac dar harnic, obsedat de dorința de a avea pământ. El oscilează între două femei: Ana, fiica bogatului Vasile Baciu, pe care o seduce calculat pentru a-i obține zestrea, și Florica, fată săracă dar frumoasă, pe care o iubește cu adevărat. Ion o seduce pe Ana, aceasta rămânând însărcinată, și forțează astfel căsătoria împotriva voinței lui Vasile Baciu, care îl disprețuiește. După nuntă, Ion obține pământul mult râvnit, dar căsătoria este nefericită. Ion o tratează pe Ana cu brutalitate și indiferență, continuând să o iubească pe Florica. Ana, disperată și umilită, se sinucide prin spânzurare, după ce și copilul lor moare. Ion, acum liber și bogat, încearcă să o recucerească pe Florica, care însă s-a căsătorit cu George Bulbuc. Într-o confruntare finală, George îl ucide pe Ion cu sapă în cap, chiar pe câmpul pe care acesta îl râvnise toată viața. În planul secundar, se desfășoară povestea intelectualilor satului: învățătorii Herdelea și Zaharia, preotul Belciug, tinerii Titu Herdelea și Laura. Romanul surprinde conflictul dintre glasul pământului și glasul iubirii, instinctul proprietății și sentimentul autentic.