Simion Tulea

Naratorul îl descrie ca simbolizând maniacul decrepit, căzut în senilitate. Weissmann observă că bărbatul înnebunea și fără infecție, sugerând că despotismul Aglaei a accelerat degradarea. Aglae îl tratează ca pe o povară de care trebuie să scape. Felix îl observă cu o compasiune neputincioasă. Stănica îl manipulează în momentele de luciditate, convingându-l să dea zestrea Olimpiei cu argumentul că mai are câteva luni de trăit. Otilia îl privește cu milă. Copiii săi îl ignoră sau îl exploatează.

Acțiunile lui Simion, în măsură în care mai poate acționa, sunt revelatoare: refuză inițial să o recunoască pe Olimpia și să-i dea zestrea, arătând resturi de voință și demnitate. Episoadele de aiureală care devin tot mai frecvente alarmează familia. Este trimis la sanatoriu de Aglae, ajutată de Stănică și Weissmann, fără să poată opune rezistență. Trecerea de la episoade de luciditate la confuzie totală ilustrează degradarea progresivă. Absența sa din scenele finale ale romanului confirmă eliminarea din viața familială - internat și uitat. Relația cu Titi sugerează transmiterea ereditară a declinului psihic.

Simion trece printr-o involuție, nu o evoluție. La început este un bărbat în vârstă dar încă funcțional, cu momente de luciditate în care își exercită autoritatea paternă. Treptat, episoadele de confuzie se înmulțesc și intensifica. Refuzul de a o recunoaște pe Olimpia este ultima manifestare de voință proprie. Apoi, aiurelile devin regulă, luciditatea excepție. Internarea la sanatoriu marchează punctul final al dezintegrării - eliminat din propria familie, uitat și abandonat. Traiectoria sa este opusă celei a lui Felix, ilustrând două forme de transformare: formarea și decompunerea.

Un bărbat în vârstă, cu papuci verzi în picioare și o broboadă pe umeri, cu mustăți pleoștite și un mic smoc de barbă. Are niște ochi „grozav de spălăciți”. Stă mereu deoparte și brodează cu lână pe un mic gherghef.

Simion reprezintă maniacul decrepit, căzut în senilitate - un personaj care ilustrează interesul lui Călinescu pentru procesele psihice deviante cu baza în ereditate și mediu. Capacitatea intelectuală în dezintegrare progresivă, cu episoade de luciditate tot mai rare. Sub stres devine agitat și incoerent, cu manifestări de aiureală care sperie familia. Mecanism de apărare inexistent, psihicul fiind în faza de decompensare. Frica difuză și perpetuă, fără obiect precis. În momentele de luciditate fragmentară refuză să o recunoască pe Olimpia și să-i dea zestrea, arătând resturi de voință și orgoliu. Despotismul Aglaei a contribuit la degradarea sa, dar ereditatea și vârsta sunt factorii primari. Victimă a familiei care îl trimite la sanatoriu pentru a se elibera de povara.

Simion Tulea este soțul Aglaei și cumnatul lui moș Costache Giurgiuveanu. Tatăl a trei copii: Olimpia, Aurica și Titi. Bărbat căzut în senilitate progresivă, sub despotismul Aglaei care domină familia cu mâna de fier. În momentele de luciditate refuză să o recunoască pe Olimpia și să-i dea zestrea, dar Stănică reușește să-l manipuleze. Episoadele de aiureală devin tot mai frecvente și violente, perturbând viața familiei. Familia ignoră inițial degradarea sa, dar când situația devine insuportabilă, Aglae, ajutată de Stănică și Weissmann, îl internează la un sanatoriu. Dispare efectiv din roman și din viața familiei, uitat de toți. Destinul său ilustrează tema naturalistă a degenerescenței și efectele devastatoare ale unui mediu familial toxic.