Olimpia

Naratorul și George Călinescu o definesc ca femeia placidă, un tip clasic. Aglae o tratează cu un amestec de dezaprobare maternă și pragmatism, pledând pentru ca Simion să-i dea zestrea. Stănica o folosește ca instrument pentru a pătrunde în familia Tulea și o abandonează după ce obține ce vrea. Felix o observă cu indiferență, fiind un personaj care nu îi stârnește nici simpatie nici antipatie. Simion refuză inițial să o recunoască și să-i dea o casă. Otilia o ignoră elegant, nereprezentând nici un pericol și nici un interes.

Acțiunile Olimpiei vorbesc despre pasivitate totală: acceptă concubinajul cu Stănică fără pretenții de legitimitate, arătând lipsa de demnitate sau pragmatism extrem. Nașterea copilului Aurel nu pare să-i schimbe fundamental existența. Revine acasă cu Stănică la începutul lunii august, lăsându-se adusă ca un bagaj. Nu reacționează vizibil la moartea lui Aurel. Participă la scotocirea casei lui moș Costache după moartea acestuia, în urma Aglaei, ca o executantă docilă. Acceptă divorțul de Stănică fără lupta. Limbajul său este minimal, rareori ia cuvântul, lăsând pe alții să vorbească și să decidă în locul ei.

Olimpia nu trece printr-o evoluție semnificativă, pasivitatea ei fiind constanța pe tot parcursul romanului. La început este concubina supusă a lui Stănică, la sfârșit este fosta soție abandonată. Singurele momente care ar fi putut declanșa o transformare - nașterea copilului, moartea lui Aurel, divorțul - trec fără să lase urme vizibile. Lipsa evoluției ei subliniază prin contrast transformările celorlalte personaje și ilustrează tipul feminin complet lipsit de agentivitate în societatea patriarhală a epocii.

Seamănă izbitor cu Simion și cu Titi: are bărbia despicată în două, „în chip supărător pentru o femeie”, e măslinie la față și cam planturoasă, iar câțiva peri îi conturează o ușoară mustață. Sprâncenele îi sunt îmbinate viguros deasupra nasului. Vorbește moale, sentențios.

Olimpia reprezintă femeia placidă, un personaj definit de pasivitate și lipsa de voință proprie. Inteligența limitată și fără ambiție personală, se lasă condusă de mama Aglae și manipulată de Stănică fără rezistență. Sub stres devine și mai pasivă, refugiindu-se în inerție. Mecanism de apărare: retragerea în pasivitate totală și conformism. Frica sa este difuză și nearticulată - o anxietate generală față de viață. Motivația redusă la supraviețuire și la satisfacerea nevoilor imediate. Capacitate emoțională atenuată, reacționează molcom chiar și la moartea propriului copil Aurel. Căsătoria cu Stănică arată lipsa de discernământ și supunerea față de o personalitate dominatoare. Abandonată de Stănică după îmbogățirea acestuia, nu pare capabilă de revoltă sau de durere acută.

Olimpia este fiica Aglaei și al lui Simion Tulea, sora Auricai și a lui Titi. Trăiește în concubinaj cu Stănică Rațiu, cu care are un fiu, Aurel. Revine acasă împreună cu Stănică la începutul lunii august, dar Simion refuză să o recunoască și să-i dea zestrea. Stănică reușește prin minciuni și manipulări să-l înduplece pe Simion. Micul Aurel moare, iar Stănică exploatează momentul pentru câștiguri financiare. După îmbogățirea prin furtul banilor lui moș Costache, Stănică divorțează de ea și se căsătorește cu Georgeta. Olimpia este abandonată fără să opună rezistență, rămânând un personaj secundar a cărei existență este definită de supunerea față de cei din jur.