Tache Farfuridi

Tache Farfuridi este membrul de partid al cărui rol principal este să țină discursuri. Caragiale îl prezintă ca pe un orator compulsiv, incapabil să ajungă la concluzie și incapabil să observe că nimeni nu îl ascultă. Este descris ca un om care se ia extraordinar de în serios, al cărui discurs este un lung șir de clișee și contradicții pe care le livrează cu convingere absolută. În ierarhia de partid, ocupă o poziție de frunte bazată exclusiv pe vechime și pe capacitatea de a vorbi mult fără să spună nimic.

Farfuridi se trădează prin discursurile sale, care sunt capodopere de inconsistență logică. Modul în care reacționează la întreruperile lui Brânzovenescu, cu o iritare de profesor universitar, arată că ia procesul oratoric în serios chiar dacă produsul este nul. Este complet lipsit de autoironie.

Farfuridi nu evoluează. Este un personaj-tip, o funcție comică, nu un caracter în dezvoltare. Rămâne la fel de rigid și la fel de convins de propria importanță de la prima la ultima replică. Constanța sa este o formă de comedie pură: într-o lume în care totul se schimbă la o telegramă, Farfuridi continuă să țină același discurs, demonstrând că politica românească are o componentă eternă de nonsens ritualic.

Piesa nu îi descrie înfățișarea. Lista personajelor îl prezintă ca „avocat, membru al acestor comitete și comiții”.

Farfuridi este intelectualul de carton al politicii românești, omul care a confundat pompositatea cu profunzimea și verbozitatea cu elocvența. Sincer convins de propria importanță, este poate cel mai tragic personaj al piesei, pentru că nu știe că este ridicol. Discursurile sale interminabile, care nu ajung niciodată la concluzie, sunt expresia unei gândiri care funcționează mecanic, fără conținut. Este loial partidului cu o devoțiune de funcționar, fără să înțeleagă vreodată ce susține sau de ce. Vanitatea sa intelectuală îl face să se considere superior celorlalți, când de fapt este la fel de gol ca ei, doar mai pretențios. Este caricatura spiritului academic pus în slujba politicii.

Tache Farfuridi este membru influent al organizației locale de partid, cunoscut în comunitate pentru discursurile sale interminabile și pentru incapacitatea de a ajunge vreodată la o concluzie. Ocupă probabil o poziție administrativă sau juridică locală, dar identitatea sa este complet absorbită de rolul de orator de partid. În criza scrisorii, Farfuridi este un spectator care nu înțelege miza reală a conflictului, preocupat exclusiv de procedura și de propria prezența retorică. La final, se aliniază la nouă realitate cu aceeași pompositate cu care a susținut-o pe cea veche.