Pescarul III

Prezența sa transformă perechea de pescari într-un grup, iar grupul în simbol al colectivității. Poate o replică ocazională mai melancolică sugerează că vârstă aduce un gram de înțelegere, dar nu suficientă. Tripticul pescarilor este tehnică prin care Sorescu construiește fundalul existențialist al piesei.

Al treilea pescar, aproape indistinct de ceilalti doi. Poate cel mai bătrân, cu par mai rar și grizonat, o incovoiere mai pronuntata a spatelui. Chipul la fel de obisnuit, cu aceleasi urme de soare și vant. Mâinile la fel de groase. Hainele la fel de uzate, poate cu o peticeala în plus. Triplicarea aceluiasi tip uman creeaza un efect de absurd care depaseste realismul: nu mai sunt indivizi, ci un cor antic redus la esenta, un fundal uman impotriva caruia tragedia lui Iona se desfasoara.

Pescarul III completează triada de normalitate banală. Poate, fiind cel mai bătrân, are o urmă de înțelepciune resemnată care îi lipsește celorlalți, dar nu suficientă pentru a înțelege căutarea lui Iona. Funcția sa este coală: trei pescari identici creează un pattern care transformă individualul în universal. Banalitatea sa nu e o trăsătură personală, ci o condiție umană pe care Sorescu o pune în lumina prin repetiție. Al treilea pescar e cel care transformă perechea în mulțime.

Pescarul III nu evoluează. Triada pescarilor este concepută ca un bloc static, un fundal uman imuabil împotriva căruia mișcarea lui Iona capătă relief. Absența evoluției lor este mesajul în sine: lumea nu se schimbă pentru ca un om caută adevărul.

Pescarul III este al treilea pescar din comunitate, completând triada care funcționează ca un cor antic minimalist în piesa lui Sorescu. Ca și ceilalți, trăiește o viață simplă și repetitivă, lipsită de întrebări existențiale. Poate cel mai bătrân dintre cei trei, aduce o urmă subtilă de melancolie batraneasca, dar nu suficientă pentru a-l diferenția substanțial. Prezența sa completează tabloul colectivității care contrastează cu singularitatea dramatică a lui Iona.