# Romanitatea românilor în viziunea istoricilor

> Pagina: https://bacalaurescu.ro/istorie/lectii/romanitatea-romanilor/romanitatea-in-istoriografie
> Markdown: https://bacalaurescu.ro/istorie/lectii/romanitatea-romanilor/romanitatea-in-istoriografie.md
> Sursa: Bacalaurescu (bacalaurescu.ro), conținut gratuit pentru BAC 2027.

Materia: [Istorie](https://bacalaurescu.ro/istorie)

Capitolul: [Romanitatea românilor în viziunea istoricilor](https://bacalaurescu.ro/istorie/lectii/romanitatea-romanilor)
Actualizat: 2026-11-01

Etnogeneza românească, sursele ei și felul în care istoricii și polemicile politice au tratat romanitatea.

## Pe scurt pentru BAC

- Romanitatea înseamnă descendența românilor din sinteza daco-romană, formată după cucerirea Daciei de către Traian (106 d.Hr.), la nordul și sudul Dunării.
- Retragerea aureliană (271-275) nu a golit provincia: populația daco-romană a rămas și romanizarea a continuat.
- Vocabularul religios de bază (biserică, cruce, botez) dovedește o creștinare timpurie în forme latine.
- Teoria imigraționistă a lui Sulzer (1781-1782), dezvoltată în secolul XIX de Robert Roesler, a primit contraargumente din toponimie, arheologie, lingvistică și logica demografică.
- Romanitatea a devenit temă de dispută când a căpătat miză politică: în Transilvania, Supplex Libellus Valachorum (1791) se sprijinea pe vechimea românilor.

## Ce înseamnă romanitatea

**Romanitatea românilor** desemnează descendența românilor din romanitatea orientală: sinteza daco-romană formată după cucerirea Daciei de către Traian (106 d.Hr.), continuată prin romanizare și creștinare, la nordul și sudul Dunării.

## Etnogeneza: etapele esențiale

1. Substratul **geto-dac**, parte a lumii tracice.
2. **Cucerirea romană** (106 d.Hr.) și romanizarea: limbă latină, administrație, colonizare, urbanizare.
3. Retragerea aureliană (271-275) NU a golit provincia: populația daco-romană a rămas și a continuat romanizarea.
4. Migrațiile și influența slavă (secolele VI-VII), asimilate de populația romanică.
5. Creștinarea timpurie, în forme latine (dovadă vocabularul religios de bază: biserică, cruce, botez).

## Izvoare care atestă romanitatea

Autori bizantini și occidentali menționează populația romanică de la Dunăre: în secolul VII Strategikonul îi numește "romani", iar în secolele următoare izvoarele îi desemnează pe români cu termenul "vlahi", nume dat de străini romanicilor din răsărit.

## Romanitatea ca temă polemică

Până în secolul al XVIII-lea, romanitatea românilor era o idee larg acceptată de umaniști. Ea a devenit subiect de dispută atunci când a căpătat miză politică: în Transilvania, revendicările de emancipare ale românilor (Supplex Libellus Valachorum, 1791) se sprijineau pe vechimea și continuitatea lor. Continuitatea era deja contestată de teoria imigraționistă a lui Franz Joseph Sulzer (1781-1782), anterioară memoriului, reluată și dezvoltată în secolul XIX de Robert Roesler. Istoriografia română (Școala Ardeleană, apoi istoricii moderni) a adus contraargumente: toponimia, arheologia, lingvistica și logica demografică.

> [!ATENTIE]
> La eseu se cere frecvent relația dintre contextul politic și discursul despre romanitate: subliniază că disputa s-a aprins exact când continuitatea a căpătat consecințe politice.

## Greșeli frecvente

1. Retragerea aureliană a mutat administrația și armata, nu întreaga populație.
2. "Vlah" este numele dat românilor de alții; propriul etnonim a rămas mereu "român", moștenit din latinescul romanus.
3. Teoria roesleriană aparține secolului XIX; nu o plasa în Evul Mediu.